Echipamente de protecţie pentru pompieri în lupta cu coronavirusul

0
Loading...

27 martie 2020, 13:02

În judeţul Călăraşi au ajuns astăzi materiale de protecţie, combinezoane , măşti FFP 2 şi FFP 3, dezinfectant de nivel înalt a suprafeţelor şi a instrumentarului.

Conform ISU Călăraşi, aceste echipamente de protecţie vor ajunge la personalul din judeţul Călăraşi, medical şi non-medical, care asigură asistenţă medicală de specialitate, primul ajutor şi transportul în faza prespitalicească, transferul interclinic, respectiv transportul pe traseele stabilite până la centrele de carantină a pacienţilor suspecţi ori confirmaţi.

Astfel, intră în folosinţa instituţiilor din Judeţul Călăraşi, care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului tip de coronavirus, noi echipamente de protecţie: combinezoane, măşti tip FFP 2, măşti FFP 3, costume de protecţie şi mănuşi.

Echipamentele sunt primite din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi sunt repartizate instituţiilor al căror personal au contact direct cu persoanele suspecte sau confirmate. De asemenea, în folosinţa ISU „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au intrat mai multe seturi de echipament individual de protecţie, de nivel mediu, compuse din cască cu vizor, mănuşi, ochelari şi cizme. Aceste echipamente vor fi folosite de cadrele ce vor asigura activitatea de transport specializat a persoanelor confirmate sau suspicionate de a fi infectate cu noul tip de coronavirus.

Marfa a venit din Coreea de Sud

Echipamentele au fost aduse cu o aeronavă NATO din Coreea de Sud în cursul zilei de ieri, iar astăzi va începe distribuirea, în funcţie de nevoi, către personalul medical şi echipajelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne. Materialele de protecţie au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate şi I.G.S.U. având în vedere contagiozitatea extrem de înaltă a virusului COVID – 19, care nu poate fi ţinută sub control în lipsa acestora.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/calarasi/echipamente-protectie-pompieri-lupta-coronavirusul-1_5e7ddc905163ec42713ac990/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here