IGPF: Peste 26.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

0
Loading...

3 aprilie 2020, 10:29

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 26.400 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 16.200 pe sensul de intrare şi 10.200 pe cel de ieşire din ţară şi peste 17.500 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi pe fâşia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.500 de poliţişti de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară aproximativ 14.500 de persoane şi 10.500 de mijloace de transport, din care 8.200 mijloace transport marfă.

Formalităţile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în ţară, persoanele sunt preluate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere şi efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităţilor şi stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, maşinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locaţiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 24 fapte ilegale (7 infracţiuni şi 17 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.200 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 18.800 lei. Totodată, nu s-a permis intrarea în ţară a 4 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/calarasi/igpf-26000-persoane-tranzitat-frontiera-ultimele-24-ore-1_5e86e5465163ec427167eaa4/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here