Cinci pacienţi s-au vindecat de infecţia cu COVID-19 în judeţul Călăraşi

0
Loading...

8 aprilie 2020, 13:03

În judeţul Călăraşi au fost confirmate până ieri, 7 aprilie, 33 de persoane cu COVID-19, iar 5 persoane au fost vindecate şi externate.

Marţi, 7 aprilie 2020, la nivelul judeţului Călăraşi, se află în carantină instituţionalizată 521 de persoane, iar în autoizolare sunt 908 persoane monitorizate la domiciliu, confomr Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi.

Reprezentanţii Prefecturii Călăraşi fac apel către cetăţeni să respecte întocmai recomandările specialiştilor privind normele de igienă şi distanţare socială, precum şi prevederile Ordonanţelor Militare.

“Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ţine sub control răspândirea epidemiei. Cetăţenilor le este recomandat să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor”, au transmis autorităţile.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/calarasi/cinci-pacienti-s-au-vindecat-infectia-covid-19-judetul-calarasi-1_5e8da0a75163ec427186aba6/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here