Peste 44.000 de persoane au tranzitat frontiera în ultimele 24 de ore

0
Loading...

23 mai 2020, 14:40

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control aproximativ 44.400 persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 23.000 mijloace de transport (din care 14.600 automarfare).

Frontiera cu Ungaria a fost tranzitată de aproximativ 29.500 de persoane şi 15.000 de mijloace de transport (8.600 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 14.300 de persoane cu 7.800 mijloace de transport. În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 5.309 de persoane.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 49 fapte ilegale (24 infracţiuni şi 25 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 32.413 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 9.430 lei.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/calarasi/peste-44000-persoane-tranzitat-frontiera-ultimele-24-ore-1_5ec90a8f5163ec427110ed72/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here