Comitetul Judeţean petnru Situaţii de Urgenţă: 71 de persoane, declarate vindecate de infecţia cu COVID-19

0
Loading...

1 iunie 2020, 17:04

La nivelul judeţului Călăraşi astăzi, 1 iunie, sunt monitorizate 1080 de persoane aflate în autoizolare la domiciliu, iar 2 persoane se află în carantină instituţionalizată. Conform Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în ultimele 24 de ore, 90 de persoane au finalizat perioada de izolare de 14 zile.

În prezent, la nivelul judeţului sunt 95 de cazuri confirmate pozitiv cu COVID-19, dintre care 71 au fost declarate vindecate şi 3 persoane au decedat.

Forţele de ordine constituite din poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au efectuat în continuare acţiuni privind ordinea şi siguranţa publică în contextul actual şi au acţionat pentru informarea cetăţenilor cu privire la noile reguli şi pentru verificarea persoanelor aflate în evidenţe cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu, precum şi asigurarea pazei locaţiilor de carantinare.

La nivel naţional, încă zece decese provocate de coronavirus au fost anunţate luni. Bilanţul a ajuns la 1.276. În ultimele 24 de ore au fost anunţate 141 de noi cazuri de îmbolnăvire, totalul fiind de 19.398. La ATI, în acest moment, sunt internaţi 159 de pacienţi. Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.424 de persoane. Alte 90.292 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 443.252 de teste.

Sursa: http://adevarul.ro/locale/calarasi/comitetul-judetean-petnru-situatii-urgenta-71-persoane-declarate-vindecate-infectia-covid-19-1_5ed506305163ec42716132b9/index.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here