7.2 C
Călăraşi
luni, 29 noiembrie, 2021

Orban: A comunica este fundamental în politică. Dacă nu ştii să comunici este foarte greu

29 aug 2021 / 20:46

Ludovic Orban este de părere că în politică ”a comunica este fundamental”.

Comunicarea este fundamentală în politică, iar dacă nu ştii să comunici este foarte greu să faci ceva, „inclusiv dacă vorbim de performanţă guvernamentală”, a declarat duminică, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) al PNL Ilfov, Ludovic Orban, scrie Agerpres.

„A comunica este fundamental în politică, dacă nu ştii să comunici este foarte greu să faci ceva, inclusiv dacă vorbim de performanţă guvernamentală. Puteţi compara şi aveţi aparatul necesar cei mai mulţi dintre dumneavoastră să vă daţi seama care guvern a fost mai performant. Cântăriţi cu mare atenţie, pentru că alegerea care se va face pe 25 septembrie este o alegere şi de valori, principii, convingeri, doctrină”, a precizat Orban, la prezentarea moţiunii de candidatură la preşedinţia PNL.

La ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl vor alege

El le-a cerut participanţilor la şedinţă să analizeze la ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl vor alege, „cine creşte şi cine scade încrederea în PNL dintre candidaţi”.

„Analizaţi la ce exigenţe trebuie să facă faţă cel pe care îl veţi alege. Cine creşte încrederea în PNL dintre candidaţi şi cine scade încrederea în PNL dintre candidaţi. Cine are, într-adevăr, tot bagajul de cunoştinţe, cine are experienţa să poată să conducă, cine are lidership-ul, charisma, empatia, capacitatea de comunicare pe limba omului”, a afirmat Orban.

Orban: Nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău partidului

Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Călăraşi, că unitatea partidului este fundamentală, baza pe care se poate construi performanţă, însă a menţionat că nu îi va mai ierta pe cei care fac rău PNL.

„Sunt un democrat convins. Pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanţă. Mulţi dintre cei care mă susţin m-au certat. De ce i-ai mai dat lui cutare o şansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla? De ce, după ce a încercat să-ţi organizeze congres să te schimbe din funcţie, tu te-ai purtat cu el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ş.a.m.d. Pentru că menţinerea unităţii partidului presupune anumite decizii care nu sunt neapărat logice sau ţin de fidelitate. Ţin de un anumit concept (…). De multe ori, am întors şi celălalt obraz atunci când mi s-a dat o palmă sau altceva în obraz (…). Nu mă voi dezbăra de acest bun obicei care pleacă din învăţămintele creştine, dar cu o diferenţă, nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL. Pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali, eu să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD”, a afirmat Orban, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Călăraşi, în care este prezentată moţiunea de candidatură la preşedinţia partidului.

29 aug, 22:03

Sursa: https://www.dcnews.ro/orban-a-comunica-este-fundamental-in-politica-daca-nu-stii-sa-comunici-este-foarte-greu_835331.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

10,030FaniÎmi place
10CititoriConectați-vă

Vaslui Plus