7.2 C
Călăraşi
luni, 29 noiembrie, 2021

Peste 47.000 de amenzi date de Poliţia Rutieră într-o singură săptămână

13 sep 2021 / 20:31

În perioada 6 – 12 septembrie a.c., la nivel naţional, poliţiştii rutieri au derulat acţiuni în zonele şi pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

În această săptămână, poliţiştii de la rutieră, împreună cu poliţişti de ordine publică, au aplicat celor care nu au respectat legislaţia 47.110 sancţiuni contravenţionale, dintre care 42.445 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, au fost aplicate 13.597 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 2.205 pentru abateri săvârşite de pietoni, 3.549 pentru abateri săvârşite de biciclişti, 1.055 pentru abateri ale căruţaşilor, 816 pentru depăşiri neregulamentare şi 585 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

De asemenea, au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 5.138 de permise de conducere, dintre care 1.938 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 628 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 816 pentru depăşire neregulamentară, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.

Pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligaţii legale, poliţiştii rutieri au retras 1.681 de certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 431 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 253 de infracţiuni de altă natură.

La data de 7 septembrie a.c., în Călăraşi, un echipaj de poliţie din cadrul Serviciului Rutier a depistat un bărbat, care conducea un autovehicul, fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fiind sub influenţa substanţelor psihoactive (cannabis). A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, precum şi furt în scop de folosinţă.

La data de 12 septembrie a.c., pe Drumul Naţional 31, în localitatea Chiselet, judeţul Călăraşi, poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un bărbat, în timp ce conducea un auto, iar, în urma legitimării, acesta a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile de Republica Bulgaria. Din verificările efectuate a rezultat că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere în baza de date a autorităţilor din Republica Bulgaria. A fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale, precum şi uz de fals.

13 sep, 19:13

Sursa: https://www.dcnews.ro/peste-47-000-de-amenzi-date-de-politia-rutiera-intr-o-singura-saptamana_837394.html

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

10,030FaniÎmi place
10CititoriConectați-vă

Vaslui Plus