6.4 C
Călăraşi
11 mai, 2025

26 de precheziţii în trei judeţe şi în Bucureşti la traficanţii de ţigări

Poliţiştii şi procurorii DIICOT Suceava fac miercuri 26 de percheziţii domiciliare în judeţele Suceava, Vrancea, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă cu ţigări.

Potrivit poliţiştilor, în perioada martie – octombrie 2023 s-ar fi constituit şi ar fi acţionat un grup infracţional organizat, format din cetăţeni români, în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigarete de provenienţă extracomunitară.

Acestea ar fi fost introduse ilegal în România şi ar fi fost depozitate temporar de membrii grupului infracţional, care ulterior le-ar fi transportat şi vândut către clienţi din municipiul Bucureşti şi judeţele Suceava, Călăraşi şi Vrancea.

Pentru a evita controalele autorităţilor, bănuiţii ar fi folosit, la transportul şi ascunderea ţigărilor, autoutilitarele unei firme, ce ar avea ca obiect principal de activitate transportul de mărfuri.

În cursul urmăririi penale, au fost realizate acţiuni de prindere în flagrant delict, în cadrul cărora au fost descoperite şi ridicate, în vederea confiscării, peste 510.000 de ţigarete.

Audierile urmează să se desfăşoare la sediul DIICOT Suceava.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 15:13

astăzi, 14:57

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/26-de-prechezitii-in-trei-judete-si-in-bucuresti-la-traficantii-de-tigari-22161325

Ultimă oră

Același autor