14.7 C
Călăraşi
13 mai, 2025

Ialomiţa – Patru persoane au ajuns la spital după ce un autocar s-a răsturnat în localitatea Raşi – FOTO, VIDEO

ieri, 09:12

Un autocar cu călători s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, în localitatea Raşi din judeţul Ialomiţa. 11 persoane au suferit atacuri de panică, iar patru dintre acestea au ajuns la spital.

Potrivit ISU Ialomiţa, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs în localitatea Raşi, în care a fost implicat un autocar care a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.

La locul evenimentului au fost alocate de urgenţă o autospecială de stingere cu apă şi spumă din cadrul ISU Călăraşi şi o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Slobozia. În sprijinul acestora au acţionat şi trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Ialomiţa.

În urma evenimentului rutier, 11 persoane care aveau atac de panică au fost monitorizate de către echipajele medicale aflate la locul intervenţiei, ulterior patru dintre acestea fiind preluate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/ialomita-patru-persoane-au-ajuns-la-spital-dupa-ce-un-autocar-s-a-rasturnat-in-localitatea-rasi-foto-video-1922401222002023030921069980

Ultimă oră

Același autor