Sorin Grindeanu :Am adus astăzi un omagiu victimelor nevinovate ale Holocaustului și ale Pogromului legionar antievreiesc de la București, din ianuarie 1941.
În fiecare an, este un moment pentru reculegere și introspecție, în care reînnoim angajamentul de a nu uita, de a vorbi și de a acționa, astfel încât momente extreme din istoria omenirii să nu mai revină niciodată.
Din păcate, ura este, din nou, în creștere, în jurul nostru. Inclusiv antisemitismul evoluează și se adaptează noilor realități sociale și tehnologice. Tocmai de aceea, reacția trebuie să fie fermă și ancorată în respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Educația, legislația, politicile publice, dar și compasiunea pot contribui în mare măsură la combaterea unor astfel de fenomene.
România a înțeles, cu mult timp în urmă, riscul oricărei forme de xenofobie și a consolidat constant cadrul legislativ destinat combaterii antisemitismului, extremismului și negării Holocaustului.
Trebuie să fim conștienți însă că nu este suficient doar să combatem antisemitismul, ci trebuie să îl prevenim constant și coordonat. Combaterea atitudinilor antisemite nu se poate realiza izolat. Este esențială o colaborare constantă între autorități, comunitățile evreiești și organizațiile societății civile, pentru ca astfel de reflexe periculoase să fie contracarate eficient.
Îmi exprim convingerea că, prin comemorarea Holocaustului, nu realizăm doar un exercițiu al memoriei și al compasiunii, ci întărim și un angajament ferm, moral și democratic, față de prezent și viitor – a arătat Sorin Grindeanu.