-2.8 C
Calarasi
4 februarie, 2026

Lucrările la noul corp de spital din Călărași se apropie de finalizare

Proiectul derulat la unitatea medicală din Călărași este unul complex și vizează atât consolidarea spitalului actual, cât și realizarea unui corp nou, adaptat cerințelor moderne ale actului medical. Intervențiile au ca obiectiv creșterea siguranței structurale, îmbunătățirea condițiilor pentru pacienți și personalul medical, dar și extinderea capacității de spitalizare.

La corpul existent, lucrările de consolidare se află într-o etapă avansată. Echipele de constructori execută intervenții esențiale la nivel structural și de finisaje interioare, fiind în desfășurare turnări de beton în fundații, montajul armăturilor și al cofrajelor, armarea plăcii de la demisol, precum și lucrări de tencuieli interioare. Aceste etape sunt esențiale pentru asigurarea stabilității clădirii și a funcționării sale în condiții de siguranță pe termen lung.

În paralel, la noul corp de clădire se finalizează ultimele lucrări la interior, în timp ce la exterior se desfășoară lucrările din etapa a doua. Acestea includ realizarea tunelurilor de evacuare, a zidurilor de sprijin și a rampelor de acces către subsol. Noul corp al spitalului va avea o suprafață utilă de aproximativ 15.500 de metri pătrați și va asigura 309 paturi noi.

Potrivit informațiilor transmise de constructor, spațiile nou create vor deservi mai multe secții importante, printre care Pediatrie, Neonatologie, Bloc Nașteri, Lehuzie, Obstetrică-Ginecologie, Oncologie, Geriatrie, Neurologie, Psihiatrie și Chirurgie Plastică. Extinderea va contribui semnificativ la creșterea capacității de tratare și la diversificarea serviciilor medicale oferite în județul Călărași.

Reprezentanții Erbașu SA subliniază că proiectul este realizat cu responsabilitate față de sistemul sanitar din România și mulțumesc tuturor celor implicați în implementarea investiției, considerată una strategică pentru viitorul serviciilor medicale din județ.

Sursa: https://obiectiv-online.ro/lucrarile-la-noul-corp-de-spital-din-calarasi-se-apropie-de-finalizare/

Ultimă oră

Același autor