5 C
Calarasi
14 februarie, 2026

Investițiile la Spitalul Județean de Urgență Călărași avansează. Progres la parcarea supraetajată și dotări RMN/CT

O echipă formată din specialiști ai compartimentelor Tehnic și Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean (CJ) Călărași, condusă de vicepreședintele Mihai Bogdan, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Pompei Samarian” Călărași, pentru evaluarea stadiului lucrărilor de investiții, după cum informează instituția, pe o rețea de socializare.

CJ Călărași precizează că, în cadrul proiectului parcării supraetajate destinate cadrelor medicale și pacienților, a fost turnată placa dintre nivelurile 3 și 4, iar structura clădirii avansează conform graficului de execuție.

Totodată, în zona noului ambulatoriu, a fost montată incinta ecranată pentru echipamentul RMN, iar spațiul destinat instalării noului computer tomograf (CT) este pregătit din punct de vedere tehnic, în conformitate cu cerințele specifice acestor echipamente medicale de înaltă performanță.

Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, iar Consiliul Județean Călărași monitorizează permanent implementarea proiectului, cu obiectivul de a asigura dezvoltarea unei infrastructuri medicale moderne, sigure și funcționale pentru cetățenii județului.

Sursa: https://opiniacalarasi.ro/investitiile-la-spitalul-judetean-de-urgenta-calarasi-avanseaza-progres-la-parcarea-supraetajata-si-dotari-rmn-ct/

Ultimă oră

Același autor