-0.6 C
Calarasi
19 februarie, 2026

Primarul municipiului Oltenița în dialog deschis și neconvențional cu cetățenii

Un dialog cu cetățenii mai puțin convențional, prin intermediul rețelelor de socializare, a fost derulat, în cursul zilei de ieri, de Mihăiță Beștea, primarul municipiului Oltenița.

„Numai prin dialog putem face ceva. Numai ascultându-ne unii pe alții și comunicând deschis putem găsi soluții reale pentru problemele orașului nostru.”

Acesta a fost mesajul edilului, solicitând, astfel, cetățenilor să participe la acest tip de audiențe online. „Fiecare mesaj este citit, fiecare întrebare este importantă și fiecare opinie contează”, a fost îndemnul primarului.

Transmisia s-a derulat pe parcursul a mai bine de o oră și jumătate.

„Bună-seara, dragi oltenițeni! Așa cum am promis, m-am prezentat în fața dumneavoastră, gata să vă răspund tuturor întrebărilor”

Au fost abordate subiecte diverse, iar primul dintre acestea a fost legat de posibilitatea reabilitării termice și a altor imobile, cu destinație de locuințe, altele decât cele care au beneficiat de astfel de lucrări, prin fonduri atrase de la Uniunea Europeană.

„Este o întrebare care stă pe buzele multor locuitori din orașul nostru și, în special, al locuitorilor blocului C4. Bloc care a avut un proiect depus și care, din păcate, nu a primit finanțare. În cursul acestui an, se vor deschide mai multe linii de finanțare, pe programul de climă, prin care se dorește, din nou, finanțarea lucrărilor de reabilitare energetică a acestor blocuri. Suntem gata să depunem mai multe proiecte. Am discutat și am analizat toate blocurile care au asociații de proprietari pentru că, prima condiție care trebuie s-o îndeplinim este ca blocul să aibă asociație constituită. La momentul la care va apărea acest ghid de finanțare, vom face tot ce ține de noi să depunem cât mai multe proiecte și să reabilităm energetic cât mai multe blocuri din municipiul Oltenița.”

A fost vizată și problema investițiilor prevăzute pentru modernizarea rețelei de apă potabilă, a rețelei de canalizare și a sistemului de iluminat public, pe anul în curs.

„Din păcate, în ceea ce privește modernizarea rețelelor de canalizare și de apă, suntem într-un mic impas. Așa după cum bine știți, avem un proiect foarte mare, care ar fi trebuit să fie implementat în județele Călărași și Ialomița, deci un proiect regional, dar care are ceva mici probleme. N-aș vrea să intervin acum și să răpesc din timpul discuției cu dumneavoastră, făcând istoria acestui proiect. Lucrările care ar fi trebuit să fie făcute în Oltenița erau legate de infrastructura de canal de pe șoseaua Călărași, șoseaua Tineretului, plus lucrări de modernizare a stației de tratare a apei. Dacă acest proiect nou va fi dus la îndeplinire, deja, chiar zilele trecute am primit în vizită, în Primăria Oltenița, o serie de proiectanți și de consultanți care ne-au spus că, în al doilea trimestru al acestui an, fondul de mediu va deschide, din nou, o linie de finanțare pentru extindere rețea apă și canalizare. Bine-nțeles că vom relua și vom depune, din nou, pentru finanțare atât șoseaua Călărași, unde avem probleme cu locuințele arondate acestei străzi, care nu sunt racordate la sistemul public de canalizare, plus lucrările de modernizare care trebuiau să fie făcute pe bulevardul Tineretului, între intersecțiile Mihai Eminescu și bulevardul Republicii. Pentru toate acestea ne-am gândit să identificăm o nouă sursă de finanțare, iar în cazul în care, în acest an, nu se va deschide această linie de finanțare, am discutat cu operatorul de apă, Ecoaqua, și am hotărât să facem noi, din bugetul propriu. Dar mai întâi așteptăm să vedem dacă se deschid aceste linii de finanțare. Dacă se deschid, le vom depune acolo și vom face modernizările respective, atât pe șoseaua Călărași, cât și pe bulevardul Tineretului.”

Despre rețeaua de iluminat public, Mihăiță Beștea a precizat că și-n acest caz este așteptată deschiderea unei linii de finanțare, cu fonduri provenite de la Uniunea Europeană, proiectele pentru extinderea rețelelor de iluminat public fiind deja întocmite. Sunt vizate: șoseaua Portului, extindere în cartierul nou, plus bulevardul 1 Decembrie, zone pe care edilul municipiului Oltenița le consideră oarecum deficiente din perspectiva unui iluminat public satisfăcător.

Sursa: https://calarasisud.ro/primarul-municipiului-oltenita-in-dialog-deschis-si-neconventional-cu-cetatenii/

Ultimă oră

Același autor