La începutul acestei săptămâni dominată de răcirea vremii, autoritățile cu atribuțiuni în domeniu au desfășurat mai multe activități în sprijinul persoanelor fără adăpost din județul nostru.
Spre exemplu, pompierii din cadrul ISU Vâlcea au desfășurat zece misiuni de patrulare pentru identificarea persoanelor fără adăpost în localitățile Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Francești și Bunești, precum și cinci misiuni de recunoaștere în teren în localitățile Râmnicu Vâlcea Mateești, Bujoreni, Sălătrucel și Măciuca.
„În aceeași perioadă, echipajele operative din cadrul ISU Vâl cea au intervenit în alte șapte situații de urgență, care au constat în transportarea persoanelor supraponderale, facilitarea accesului în locuință, degajarea unui arbore căzut pe carosabil, precum și o misiune de sprijin cu forțe și mijoace în județele Călărași și Teleorman” , au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea în dimineața de miercuri, 18 februarie 2026.