Depunerile mari de zăpadă din ultimele 24 ore nu au creat probleme comercianților din piețele municipiului. În piața Big – Orizont dar și Bazar, lucrătorii din cadrul Direcției Municipale de Servicii Publice Călărași au degajat căile de acces la / dinspre magazine, intrările pieței, carosabilul aferent acesteia. S-a acționat și cu materiale antiderapante pentru a nu întrerupe alimentarea municipiului cu legume, fructe, zarzavaturi și alte mărfuri agroalimentare.
Practic piața Big dar și Piața Bazar și-au demonstrat rolul în aprovizionarea populației. Pentru că și în perioada următoare sunt anunțate depuneri de cantități de zăpadă, suntem pregătiți să intervenim. Asigurăm pentru aceste piețe confortul necesar vânzătorilor pentru a nu-i expune frigului, avem apă curentă și serviciile pentru populație funcționează – aratăPalazu Marian , responsabil al Serv. Piețe și Oboare din cadrul Direcției municipale de Servicii Călărași.
Privind Piața Mare, aceasta funcționează provizoriu în Hala Centrală AgroAlimentară. S-a intervenit și acolo. Trebuie să menționăm și eforturile Primăriei Călărași de a relua lucrările în această primăvară, pentru că procedura permite aceasta, iar licitația a fost câștigată de o firmă serioasă care a demonstrat că are resursele umane, utilajele și resursele financiare pentru a face lucruri bune pentru Călărași, cum este Portul Turistic și Prefectura Călărași.