Într-un interviu acordat Obiectiv, edilul a vorbit despre anul 2025, proiectele aflate în derulare, planurile pentru perioada următoare și principalele provocări ale administrației locale.
Rep: Domnule Drăgnoi, ca primar al localității Ulmeni, cum a fost anul 2025?
ND: Un an dificil, pe care l-am traversat destul de greu. Lipsa fondurilor financiare privind costul documentației tehnice m-a împiedicat să depun, în sesiunea de toamnă, câteva proiecte importante pentru comunitate. Totuși, mă bucur să fac cunoscut că nu am înregistrat restanțe financiare către persoanele cu dizabilități, către angajații primăriei, iar plata furnizorilor de servicii a fost la zi. Avem și un ușor excedent, pe care îl vom folosi anul acesta, până la stabilirea noului buget.
Rep: Ce proiecte v-ați propus pentru ultimii ani din acest al doilea mandat?
ND: Infrastructură bine pusă la punct prin modernizarea drumurilor, utilități publice la standarde europene, servicii de calitate și transparență în administrație, acces la educație și servicii medicale, îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor prin implementarea unor proiecte benefice, TIC, stații de autobuz cu alveole de protecție, softuri IT pentru stocarea internă a imaginilor de la sistemul de supraveghere video al localității.
Rep: Care credeți că vor fi principalele provocări în vederea realizării acestora?
ND: O provocare pentru majoritatea primăriilor o reprezintă sursele de finanțare pentru demararea proiectelor. Pentru noi, o direcție importantă este dezvoltarea ecoturismului în zonă, realizarea traseelor turistice și promovarea obiectivelor turistice.
Rep: Care dintre proiectele pe care vă propuneți să le finalizați sunt începute în mandatul trecut?
ND: Modernizarea și extinderea alimentării cu apă, precum și modernizarea tuturor drumurilor comunale.
Rep: Care sunt inițiativele pe care vă doriți să le finalizați în acest mandat?
ND: Toate proiectele propuse sunt o prioritate pentru noi. Nu putem spune că unele sunt mai importante decât altele, toate contribuie aproape în aceeași măsură la creșterea nivelului de trai al cetățenilor. Dar, cu precădere, construirea unui parc fotovoltaic și înființarea unui sistem modern de iluminat public.
Rep: Ce mesaj transmiteți concetățenilor dumneavoastră?
ND: Doar împreună putem construi corect în comunitatea noastră. În rest, sănătate multă tuturor.