Abia la sfârșitul anului 2024, Compania Națională de Investiții a deschis procedura de achiziție, reprezentând dirigenție de șantier, pentru obiectivul de investiții „Modernizare, reabilitare, extindere și dotare dispensar uman”, pentru comuna Frăsinet.
Alin Ploeșteanu, edilul comunei, aflat la cel de-al doilea mandat, afirmă că încă nu a reușit să se adapteze acestui stil de lucru extrem de greoi, câtă vreme proiectul pentru realizarea acestei investiții a fost depus încă din anul 2021. Din datele Companiei Naționale de Investiții, durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni, dar abia în această primăvară se speră că vor fi alocate fonduri, prin bugetul național, astfel încât să fie declanșate și lucrările. Proiectul are o valoare estimată de 3.402.855 lei
„Am trecut prin toate procedurile, iar ceea ce sperăm este că investiția va demara. Sunt semnale, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, că se vor găsi surse de finanțare pentru astfel de obiective. Se vor finanța lucrări de acest tip, în domeniul sănătății și educației.”
Anunțat la sfârșitul anului 2024, la acest moment a devenit activă investiția în parcul fotovoltaic, de pe raza comunei, acesta asigurând necesarul de energie pentru instituțiile de interes local, ducând la o creștere a independenței, din punct de vedere energetic, a comunei.
Alin Ploeșteanu declară că unitatea teritorial administrativă pe care o reprezintă a devenit un reper activ pentru investiții în energie solară, cu multiple proiecte în dezvoltare. În cursul anului 2024, spre exemplu, a fost finalizată retehnologizarea unui parc fotovoltaic existent în Frăsinet (deținut de Kraftfeld, 9.5 MWp) de către compania Parapet. Centrala electrică fotovoltaică are o putere totală instalată de 9,5 MWp, ocupând o suprafață de aproximativ 17 hectare. Acesta poate acoperi consumul energetic anual pentru mai bine de 3.000 de gospodării.
„Căutăm soluții pentru a atrage cât mai multe investiții, la nivelul comunei, indiferent că vorbim despre fonduri publice sau fonduri private. Parcul fotovoltaic deținut de Kraftfeld înseamnă venituri noi la bugetul local, în vreme ce parcul fotovoltaic, amenajat ca urmare a proiectului depus de administrația locală și finanțat prin Ministerul Energiei, înseamnă economii anuale, la bugetul local, de aproximativ 350.000 lei.”
În perioada 2016 – 2019, veniturile totale la nivelul bugetului local au avut o medie de 3,165 milioane lei, ponderea cheltuielilor fiind reprezentată de capitolul de funcționare, în vreme ce, spre exemplu, cheltuielile legate de investiții în infrastructura rutieră au avut o medie anuală de 430 mii lei. Spre comparație, în perioada 2020 – 2022, media veniturilor anuale, la nivelul bugetului local, a fost de 5,64 milioane lei, în vreme ce, pentru perioada 2023 – 2025, au fost atrase sume de 30,41 milioane lei, cu o medie de 10,13 milioane lei, distribuția bugetară înregistrând cifre semnificative și mai mari decât veniturile bugetare aferente perioadei 2016 – 2019, pentru secțiunea transporturi, respectiv investiții în infrastructura rutieră, cu un total de 12,22 milioane lei.
Evoluția financiară se reflectă, la nivel local, și în alt mod: de la 160 de copii înscriși într-o formă de învățământ, s-a ajuns, azi, la un număr de 180, în condițiile în care sporul natural este de -10,48 persoane/mia de locuitori, cu o rată a natalității de 5,9, la o populație, după domiciliu, de 1526 de persoane, la nivelul anului 2025. La nivelul anului 2016, populația după domiciliu număra 1711 persoane, iar rata natalității s-a menținut constantă, cu o medie de 52 născuți vii la numărul total de locuitori.
„Există un fenomen vizibil, la nivel local, constatat în ultima perioadă, reprezentat de amenajarea de locuințe noi și de mutarea efectivă a unor familii, din alte localități, poate unde și cadrul natural al zonei este unul deosebit. În plus, am căutat soluții pentru optimizarea condițiilor de învățământ, preșcolar, primar și gimnazial. Un eșec l-a constituit proiectul de reabilitare a școlii din satul Luptători, una dintre cele mai mari unități de învățământ, din mediul rural, la nivelul județului Călărași. Deși am avut cea mai bună firmă de consultanță angrenată în elaborarea proiectului, noi considerăm că finanțarea unor astfel de obiective, prin fonduri atrase de la Uniunea Europeană, s-a făcut pe alte criterii decât cele normale. Există, însă, asigurări că această investiție va fi finanțată la următorul ciclu de deschidere pentru astfel de proiecte.”
Sursa: https://calarasisud.ro/localitatile-calarasene-realitati-si-perspective-comuna-frasinet-7/