Inculpatul, identificat sub inițialele, fusese trimis în judecată pentru săvârșirea a două acte materiale de, fapte prevăzute de Codul Penal cu circumstanțe agravante, și pentruinfluențarea declarațiilor în formă continuată.
Potrivit hotărârii nr. 135/2026, instanța a aplicat prevederile art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de Procedură Penală, care stipulează că acțiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit decesul suspectului sau al inculpatului.
”În cursul lunii mai a anului 2023, la o dată care nu o fost stabilită în cursul anchetei, inculpatul P.I. în vârstă de 63 de ani la data comiterii faptei, în timp ce se afla în interiorul imobilului din com. Călărași, jud. Cluj a întreținut un act sexual normal cu persoana vătămată M.D.D. în vârstă de 13 ani la data comiterii faptei, fiica sa vitregă cu care locuia împreună și care se află în grija sa, iar urmare a activității infracționale, victima a dat naștere unui copil.
De asemenea în baza aceleiați rezoluții infracționale, prin două acte materiale distincte, același inculpat, pentru ascunderea primei fapte, în cursul lunii mai a anului 2023 și în cursul lunii februarie a anului 2024, prin acțiuni cu efect vădit intimidant îndreptate împotriva victimei, a determinat-o pe aceasta din urmă să nu sesizeze organele judiciare.” , preciza Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, la data arestării preventive.
Măsuri preventive și latura civilă
Până la momentul decesului, P.I. se afla sub incidența unei măsuri privative de libertate. Acesta fusese arestat preventiv pe data de 27 martie 2025, în baza unui mandat emis de Judecătoria Turda. Odată cu încetarea procesului, instanța a constatat șiîncetarea de drept a măsurii arestului preventiv .
În ceea ce privește latura civilă a dosarului:
Cheltuielile de judecată
Având în vedere soluția de încetare a procesului din cauze naturale, cheltuielile judiciare avansate de stat, atât din faza de urmărire penală, cât și din timpul judecății, vor rămâne în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu care a asigurat asistența juridică obligatorie va fi achitat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Cluj.
Căi de atac
Deși procesul a încetat ca urmare a decesului, sentința nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cuapel în termen de 10 zile de la comunicare. Decizia a fost pusă la dispoziția moștenitorilor inculpatului, a reprezentantului legal al victimei și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.
Această soluție marchează finalul juridic al unui dosar deschis în primăvara anului trecut, lăsând însă în urmă un caz marcat de acuzații grave care nu au mai putut fi tranșate printr-o sentință de condamnare sau achitare din cauza dispariției fizice a acuzatului.