5.1 C
Calarasi
13 martie, 2026

Un sfert din angajați unei primării și-au luat concediu medical în același timp. „Cădeau“ câte 5 pe zi

Primăria Sectorului 2 anunță controale după ce s-a descoperit că mai bine de un sfert dintre cei aproximativ 410 angajați ai instituției și-au luat concedii medicale în același timp, în iulie 2025.

Primăria Sectorului 2 al Capitalei a anunţat, joi, că verificările declanşate după ce numărul de concedii medicale acordate angajaţilor instituţiei a crescut, anul trecut, după reorganizarea aparatului administrativ, au confirmat că au existat abateri, unele recurente. Cele mai multe nereguli au fost constatate la CAS Ilfov şi CAS a municipiului Bucureşti. Ca urmare, au fost aplicate sancţiuni în valoare de 128.000 de lei.

Potrivit comunicatului primăriei, este vorba despre 113 concedii medicale luate în iulie 2025. Din ultimele informații publice, Primăria Sectorului 2 avea anul trecut undeva la 410 angajați, ceea ce înseamnă că în luna menționată se acordau mai bine de 5 concedii medicale în fiecare zi lucrătoare.

„Raportul rezultat în urma controalelor privind modul de acordare şi justificare a concediilor medicale, solicitat de Primăria Sectorului 2 după creşterea neobişnuită a numărului de astfel de certificate în perioada de după reorganizarea aparatului administrativ al instituţiei, confirmă existenţa unor nereguli şi a dus la aplicarea de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 128.000 lei”, se arată într-un comuniat de presă transmis, joi, de Primăria Sectorului 2.

În urma verificărilor au fost identificate 22 de situaţii de abateri, pentru care au fost aplicate 11 avertismente şi 15 amenzi, dintre care: CAS Argeş – 1 avertisment, fără amenzi; CAS Călăraşi – 3 avertismente, fără sancţiuni financiare; CAS Ilfov – 7 avertismente şi 5 amenzi, în valoare totală de 38.000 lei; CAS Municipiul Bucureşti – 9 amenzi, în valoare totală de 84.000 lei; CASA OPSNAJ – 1 amendă, în valoare de 6.000 lei.

Potrivit sursei citate, raportul evidenţiază mai multe tipuri de abateri recurente. Printre cele mai frecvente se numără: lipsa adeverinţei de salariat sau prezentarea acesteia într-o formă neconformă; eliberarea adeverinţelor după acordarea concediului medical sau adeverinţe care nu erau valabile la momentul emiterii certificatului; lipsa menţionării regimului igieno-dietetic şi a indicaţiilor terapeutice în documentaţia medicală; neconcordanţe între evidenţa primară a cabinetelor medicale şi certificatele de concediu medical eliberate; nerespectarea prevederilor legale privind data acordării concediului medical.

113 concedii medicale în iulie 2025, la Primăria Sectorului 2

De asemenea, au fost identificate situaţii punctuale precum nepropunerea pensionării pacientului la expirarea perioadei maxime de concediu medical sau eliberarea necorespunzătoare a certificatelor medicale.

Verificările au fost solicitate de Primăria Sectorului 2 după ce, în urma reorganizării aparatului administrativ din luna iunie 2025, a fost observată o creştere semnificativă a numărului de concedii medicale. Astfel, doar în luna iulie 2025 au fost acordate 113 concedii medicale, cu aproximativ 50% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului precedent, însumând 1.142 de zile de absenţă şi generând cheltuieli suplimentare de aproximativ 250.000 lei din bugetul local.

„Primăria Sectorului 2 subliniază că acest demers nu a avut ca scop sancţionarea persoanelor care au nevoie reală de concediu medical, ci protejarea corectitudinii utilizării fondurilor publice. Primăria va continua să colaboreze cu instituţiile competente pentru a se asigura că legislaţia este respectată, iar fondurile publice sunt utilizate corect şi transparent”, scrie în comunicat.

Colegiul Medicilor din Bucureşti arăta, după sesizarea primită anul trecut de la Primăria Sectorului 2 care semnala o creştere neobişnuită a numărului de concedii medicale pentru angajaţii instituţiei, că recomandă ca documentele care ridică suspiciuni să fie trimise Casei de Asigurări de Sănătate pentru verificarea acestora. Colegiul Medicilor preciza că, în eventualitatea în care se constată nerespectarea de către medicii prescriptori a prevederilor legale, documentele trebuie să fie trimise Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor pentru analiză şi eventuale măsuri, potrivit stirileprotv.ro .

Sursa: https://www.replicaonline.ro/un-sfert-din-angajati-unei-primarii-si-au-luat-concediu-medical-in-acelasi-timp-bdquo-cadeau-ldquo-cate-5-pe-zi-652453?z=l

Ultimă oră

Același autor