Sala Sporturilor din Călărași găzduiește, în perioada 16-22 martie, întrecerile Cupei României de box pentru juniori U17, competiție la care participă cei mai valoroși tineri sportivi din țară.
De la CSM Constanța vor participa doi tineri boxeri: Lazăr Daniel Cioabă, la categoria 48 kg, și Ștefan Avram, la categoria 57 kg.
Sportivii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorii Mihai Constantin și Gabriel Oaidă.