Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Călărași, invită publicul să descopere tainele unuia dintre cele mai frumoase obiceiuri pascale: încondeierea ouălor. În perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, între orele 09:00-13:00 și 14:00-16:00 (cu excepția zilei de vineri când programul se încheie la ora 13:00), proiectul „Atelierele muzeului” aduce spiritul autentic al Bucovinei direct în inima orașului nostru.
Timp de cinci zile, Secția Etnografie și artă populară (bloc Arcadia) va deveni gazda a două invitate speciale: Vasilica Bosînceanu și Marinela Aneci. Creatoarele populare vin din localitățile Paltinu și Vatra Moldoviței, pentru a demonstra măiestria utilizării „chișiței” și a cerii topite, transformând simplele ouă în adevărate opere de artă încărcate de simbolism.
Simboluri străvechi și tehnică tradițională
Dincolo de estetică, încondeierea ouălor este un act de spiritualitate. Vizitatorii vor afla semnificația motivelor tradiționale – de la crucea pascală și modelele florale, până la spiralele protectoare – și vor înțelege de ce oul roșu rămâne simbolul central al Învierii și al mântuirii.
Expoziție cu vânzare
Pe lângă demonstrațiile interactive, cei care doresc să aducă o fărâmă din magia Bucovinei în propriile cămine sunt invitați să viziteze expoziția cu vânzare organizată în incinta muzeului. Vor fi expuse obiecte unice, realizate manual de către cele două invitate.
Taxă participare: 6 lei/persoană.
Înscrieri: Participarea se face pe bază de programare telefonică la numărul: 0242/311.690.