Primăria Municipiului Călărași anunță demararea lucrărilor pentru construirea a două noi imobile de locuințe destinate tinerilor, în regim ANL, în Cartierul de Tineri din municipiul Călărași. Proiectul a intrat deja în faza de execuție, constructorul realizând organizarea de șantier și trasarea fundațiilor.
Investiția vizează edificarea a două blocuri, fiecare cu câte 18 unități locative, totalizând 36 de apartamente destinate închirierii pentru tineri, în special pentru cei cu vârsta de până la 35 de ani, conform legislației în vigoare. Locuințele sunt proiectate pentru a răspunde cerințelor actuale de confort urban și vin în sprijinul tinerilor aflați la început de drum, într-un context în care cererea pentru locuințe accesibile rămâne ridicată.
Proiectul este implementat prin Agenția Națională pentru Locuințe, cu sprijinul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în timp ce administrația locală asigură terenul necesar, utilitățile și infrastructura aferentă. După finalizarea lucrărilor, locuințele vor intra în administrarea autorităților locale, prin serviciile de specialitate.
Ansamblul rezidențial este amplasat pe strada Sloboziei, într-o zonă aflată în plin proces de dezvoltare, în imediata apropiere a unei noi creșe, conturându-se astfel un pol urban dedicat familiilor tinere.
Primarul municipiului, Marius Dulce, a subliniat importanța acestui proiect pentru dezvoltarea orașului:
„A fost dat Ordinul de începere a lucrărilor pentru construirea celor 2 blocuri ANL, cu câte 18 unități locative fiecare. Încă un pas spre dezvoltarea județului.”
Investiția face parte din strategia administrației locale de susținere a tinerilor specialiști și a familiilor tinere, contribuind la extinderea fondului locativ și la dezvoltarea urbană coerentă a municipiului Călărași.