PSD Călărași a votat pentru retragerea sprijinului politic pentru actuala formulă guvernamentală

Decizia a fost descrisă drept una asumată și vine pe fondul nemulțumirilor acumulate în teritoriu, reprezentanții partidului invocând presiunea tot mai mare asupra familiilor, dificultățile cu care se confruntă mediul economic și lipsa unor măsuri concrete în domenii esențiale.

Potrivit social-democraților, membrii Consiliului Politic Județean au analizat situația actuală și au decis să voteze în concordanță cu semnalele primite din comunități. Aceștia susțin că, în ciuda propunerilor și soluțiilor înaintate de partid pentru corectarea dezechilibrelor existente, acestea nu au fost asumate la nivel guvernamental.

Reprezentanții organizației subliniază că problemele reale ale românilor au fost lăsate prea mult timp fără răspuns, iar lipsa unor decizii ferme a determinat adoptarea acestei poziții politice.

„Când vocea oamenilor nu mai este ascultată, iar deciziile întârzie să apară, este nevoie de o poziție fermă”, au transmis reprezentanții PSD Călărași.

Organizația județeană afirmă că va rămâne în continuare alături de cetățeni și va susține măsuri care răspund nevoilor reale ale comunităților, reiterând că interesul național trebuie să fie prioritar.

Sursa: https://obiectiv-online.ro/psd-calarasi-a-votat-pentru-retragerea-sprijinului-politic-pentru-actuala-formula-guvernamentala/

Ultimă oră

Același autor