Sursa foto: IGSU
Federația Română de Baschet (FRB) a transmis luni condoleanțe după moartea tânărului antrenor Marius Coman în accidentul de duminică de pe autostrada A2, unde autocarul care transporta echipa de copii Baschet Star Oradea la Costinești s-a răsturnat.
„Tânărul antrenor Marius Coman nu a mai ajuns acolo unde visa: printre copii, pe terenul de joc, în inima competiției. A plecat dintre noi pe drumul către Competiția Sportivă Națională de BabyBaschet de la Costinești, locul unde și-ar fi pus sufletul, ca de fiecare dată, pentru a-i îndruma pe cei mici cu dragoste și disciplină. A plecat un om tânăr, luminat de pasiune, devotament și blândețe. A lăsat în urmă o durere sfâșietoare, o echipă fără glas și o familie greu încercată. Suntem alături, cu tot ce putem fi, de toți cei implicați în accident: copii, părinți, colegi, antrenori”, transmite FRB.
Federația anunță că este în permanență în legătură directă cu autoritățile și echipele medicale.
Autocarul s-a răsturnat duminică pe autostrada A2, la kilometrul 50, în localitatea Sarulești, Călărași. La nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Conform IGSU, în autocar se aflau 28 de persoane, 22 de copii si 6 adulți.
Un adult a murit, iar un copil a fost intubat și preluat de elicopterul SMURD. Alți 6 copii, conștienți și cooperanți, au necesitat îngrijiri medicale.