11.8 C
Călăraşi
3 martie, 2024

Afacerea care a explodat în mai multe zone ale țării! Românii fac bani din exportul cu câini și pisici

O afacere nouă a explodat atât în Maramureș, cât și în alte zone ale țării: exportul de câini și pisici.

Sursa foto: pixabay

335 de câini și 48 de pisici au luat calea străinătății ajungând în Suedia, Norvegia sau Danemarca. Și nu gratis, ci pe bani frumoși.

, deocamdată, nu au fost descoperite afaceri ilegale cu aceste animale, însă în alte județe polițiștii au destructurat o rețea care se ocupa cu traficul internațional cu animale având documente false.

„Respectiv din centrele de câini și pisici au fost livrate către țările comunitare un număr de 335 câini și 48 de pisici. Exportăm câini și pisici în Suedia, Norvegia, Danemarca pe bani frumoși. De la 3 animale în sus se consideră circulație comercială. Animalele sunt însoțite de documente sanitar veterinare și pleacă din centrele de colectare de unde statusul de sănătate este adus la nivelul cerințelor țărilor unde pleacă”, explică Vasile Pop, director adjunct Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș.

„Este clar că a devenit o afacere. Să faceți verificări, sunt situații în care îi țin în condiții improprii. Câinii sunt puși în cuști foarte mici, îi chinuie, îi țin în condiții improprii doar ca să facă pui și apoi îi vând”, spune și Rudolf Stauder, prefect județul Maramureș.

„În momentul în care a explodat această afacere cu animale de companie, cum toate un început, lucrurile se mișcă foarte bine zicem noi, DSV-ul, pentru că în primul rând câinii comunitari care se adună, se castrează și se introduc în aceste centre. O parte sunt repuși în mediul natural. Unii iau calea acestor țări unde merg în acest comerț. Alții sunt adoptați la distanță și se plătesc sume importante pentru procurarea hranei și medicamentelor de către anumite entități din afară. Ne ajută să avem și control asupra rabiei și asupra bolilor acestor specii”, mai spune Vasile Pop, director adjunct Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș.

Și în Hunedoara afacerea are succes

Zeci de câini ar fi fost trimiși în Occident în mod ilegal, prin fals in înscrisuri de medici veterinari și în județul Hunedoara. Polițiștii de la Protecția Animalelor cercetează acum 2 persoane care ar fi implicate. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, medicul veterinar ar fi consemnat, în fals, în registrul de evidență, că animalele ar fi fost aduse de la un adăpost din Curtea de Argeș, ce aparține unei asociații din Călărași, și trecute apoi prin centrul din județul Hunedoara.

Procedeul este ingenios. Câinii sunt luați fie de la oameni, fie de la diferite adăposturi. Pentru export, ar trebui să ajungă într-un centru de colectare, unde ar trebui să rămână cel puțin 48 de ore pentru a li se verifica starea de sănătate. Dar nu se întâmplă așa, se trec fictiv în acte și sunt trimiși direct în străinătate. Se obțin între 15 și 20 de euro pe cap de animal, fără ca acesta să fi stat un moment în centrul de colectare.

Inspectorii de la DSVA Hunedoara au amplificat controalele și au găsit multe abateri de la lege, drept pentru care au aplicat amenzi uriașe și au închis 2 adăposturi și un centru de colectare.

„Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că cele 25 de animale nu au fost cazate în adăpostul aparținând asociației cu sediul în Călărași şi nu se regăsesc în evidențele respectivei unități”

După mai multe controale ale polițiștilor și inspectorilor sanitar-veterinari s-au luat măsuri drastice.

Pe de alta parte, reprezentanții adăposturilor care funcționează conform legii nu vor sa fie confundați cu cei care comit ilegalități. Aceștia consideră că o asemenea afacere nu e deloc bună.

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/locale/export-caini-pisici-maramures-hunedoara-666762.html

Ultimă oră

Același autor