Partida s-a disputat pe un teren dificil, plin de gropi și, pe alocuri, acoperit de mocirlă, însă chiar și în aceste condiții Agricola a început mai bine și și-a creat rapid ocazii importante. Vasilescu a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 12, iar apoi Delciu în minutul 16. O altă oportunitate importantă a venit în minutul 23, când Burlacu a executat periculos o lovitură de la 16 metri.
Pe măsură ce jocul a avansat, meciul a fost marcat de decizii controversate de arbitraj. În minutul 30, Minciu a fost eliminat, iar din acel moment misiunea echipei noastre a devenit mult mai dificilă. Problemele au continuat în minutul 39, când Burlacu a fost nevoit să părăsească terenul accidentat, fiind înlocuit de Bratu.
La pauză scorul era 0-0, iar Agricola Borcea încă spera la un rezultat pozitiv. Repriza secundă a adus însă o serie de cartonașe arătate echipei din Borcea – nu mai puțin de șase, inclusiv pentru ambii antrenori – în timp ce jocul dur al gazdelor a fost de multe ori trecut cu vederea.
Chiar și în inferioritate numerică, borcenii au continuat să atace și să își creeze ocazii prin Vasilescu, Delciu și Țîră, însă mingea a refuzat să intre în poartă. Iar cum se întâmplă adesea în fotbal, ocaziile ratate s-au răzbunat. În minutul 87, la o neatenție pe partea stângă, gazdele au marcat unicul gol al partidei și au câștigat cu 1-0.
Antrenorul Marius Bratu a folosit toate schimbările permise și a încercat să contracareze jocul dur al gazdelor, însă de această dată norocul nu a fost de partea „agricultorilor”.
Au evoluat pentru Agricola Borcea:
Brînză, Minciu, Ghinga, Carabela (cpt.), Burlacu, Ghizdeanu, Vasile, Manolache, Delciu, Vasilescu, Toarcaș.
Au mai intrat: Mihai, Grigorescu, Bratu, Țîră.
Pentru Agricola Borcea urmează derby-ul de sâmbătă cu Dunărea Călărași.
Informațiile au fost preluate de pe agricolaborcea.com
Sursa: https://obiectiv-online.ro/agricola-borcea-invinsa-dramatic-dupa-un-meci-pe-care-l-a-controlat/