22.1 C
Călăraşi
27 iulie, 2024

Aproape 40 de percheziţii, la o grupare constituită pe criterii familiale care acţiona pe două paliere – trafic de persoane şi proxenetism în străinătate, dar şi contrabandă cu ţigări / 30 de persoane, vizate / prejudiciu de 40 de milioane de lei

2 mar 2023

Anchetatorii fac, joi, 38 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Călăraşi la o grupare constituită pe criterii familiale care acţiona pe două paliere. Unul era axat pe trafic de persoane şi proxenetism în străinătate, dar şi infracţiuni economice, iar cel de-al doilea pe contrabandă cu ţigări.

Poliţiştii şi procurorii fac, joi, 38 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi pe raza judeţelor Ilfov şi Călăraşi, într-o cauză având ca obiect comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, spălarea banilor, deţinere în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

”La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de peste 30 de persoane cu privire la care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracţională”, au transmis IGPR şi DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2017 – februarie 2023, membrii grupului infracţional, constituit pe baza relaţiilor de familie, a acţionat pe două paliere, cel al traficului de persoane, proxenetism, spălarea banilor şi cel al contrabandei cu tutun.

”Astfel, parte dintre membri, au recrutat (prin inducerea în eroare sau profitând de starea de vulnerabilitate) mai multe persoane vătămate, în vederea exploatării sexuale. Membrii grupului au transportat, cazat şi supravegheat persoanele vătămate, colectând sumele de bani obţinute de către acestea din practicarea prostituţiei în ţări din vestul sau nordul Europei, respectiv Germania, Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi Irlanda”, au precizat anchetatorii.

De asemenea, în perioada menţionată, alţi membri ai grupului au deţinut şi comercializat în mod ilegal, pe teritoriul României, tutun şi produse din tutun, fiind creat un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 40.000.000 lei.

”Astfel, în intervalul 2020 – 2022, un membru al grupului a efectuat un număr de 1.500 de livrări, comercializând aproximativ 2.500 kilograme de tutun, în valoare de 300.000 de lei. În cursul urmăririi penale au fost identificate cantităţile de 6 tone frunză de tutun, 350 kilograme tutun de fumat şi 200 kilograme tutun mărunţit”, au mai transmis sursele citate.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/aproape-40-perchezitii-grupare-constituita-criterii-familiale-actiona-doua-paliere-trafic-persoane-proxenetism-strainatate-contrabanda-tigari-30-persoane-vizate-prejudiciu-40-milioane-lei-1922401502532023031221038868

Ultimă oră

Același autor