Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, București în colaborare cuInstitutul National de Sănătate Publică șiFundația Romanian Angel Appeal au demarat în județul Călărași activitatea de depistare activă a cazurilor de tuberculoză cu sprijinul carvanei mobile.
Proiectul “SCREENING TB – Organizarea programului de depistare precoce a tuberculozei la populația vulnerabilă” se va derula în perioada mai- iunie 2025, în 23 comune și orașe mici din județ:Sărulești, Fundulea, Dragoș Vodă, Lehliu Gară, Budești, Ciocănești, Frasinet, Frumușani, Galbinași, Plătărești, Roseti, Spantov, St. Voda, Ulmu, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mănăstirea, Curcani, Nicolae Bălcescu, Chiselet . Comunitățile au fost stabilite cu sprijinul reprezentantului județean al Programului Național de Prevenire și Control al Tuberculozei, în funcție de incidența locală a tuberculozei. Caravana mobilă se deplaslează în comunitățile vizate, este dotată cu aparatură de radiologie, teste de diagnostic rapid al tuberculozei, utilată cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilitati motorii, facilitând astfel prezența la screening inclusiv pentru persoanele vulnerabile.
Județul Călărași a înregistrat în anul 2024 o incidență 63.9 cazuri la suta de mii de locuitori, aflându-se în zona roșie – locul 5 la nivel national în rândul județelor cu cei mai mulți bolnavi de tuberculoză – peste media națională care se situează la 46 de cazuri la suta de mii de locuitori.
Serviciile gratuite oferite de caravanele Screening TB vizează lărgirea accesului egal și în timp util la asistență medicală de calitate acordând o atenție deosebită grupurilor vulnerabile.
În cadrul proiectului derulat până în septembrie 2028, 75.001 de persoane din zone defavorizate aflate în toate județele țării, inclusiv în capitală vor beneficia de serviciile medicale gratuite asigurate în acest nou proiect de screening național al tuberculozei. De asemenea vizează acțiuni de formare pentru 501 specialiști care pot fi implicați în prevenția și depistarea precoce a tuberculozei, provenind din unități publice și cabinete de medici de familie din toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.
Proiectul în valoare de 40.355.358,78 lei este finanțat prin Programul European de Sănătate, cofinanțat de Ministerul Sănătății.
România înregistrează anual cel mai mare număr de bolnavi de tuberculoză din Uniunea Europeană. Cu o incidență de 46 de cazuri la suta de mii de locuitori țara noastră face eforturi reale pentru limitarea acestei probleme de sănătate publică. Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta derulează al doilea program național multianual de depistare activă a tuberculozei, Screening TB, cu ajutorul caravanelor mobile care are drept scop încadrarea în țintele propuse de Organizația Mondială a Sănătății privind reducerea endemiei de tuberculoză până în 2030.
Prof. Univ. Dr. Popescu Gheorghe Manager Institutul de Pneumoftiziologie Marius
Dragoș Dendrino
Manager proiect
SCREENING TB
Sursa: https://arenamedia.ro/index.php/arena-news/social-mp/eveniment-social-mp/comunicat-de-presa-2