23 C
Călăraşi
25 aprilie, 2024

Criminalul care şi-a decapitat prietenul cu drujba a fost prins

26 dec 2022, 20:30

Fotografie de la Anna Shvets, Pexels

Poliţiştii l-au prins pe bărbatul care şi-a decapitat prietenul cu drujba.

Acesta a fost găsit de oamenii legii în apropiere de localitatea Călăraşi din judeţul Dolj. El urmează să fie condus la sediul poliţiei pentru cercetări, transmite IPJ Dolj, conform

Tânărul în vârstă de 25 de ani era cercetat în libertate pentru viol.

Amintim că în ajunul Crăciunului, bărbatul şi-a decapitat un prieten cu drujba. Ulterior, acesta a încercat să vândă utilajul, dar nu a reuşit, aşa că l-a îngropat.

„Întrucât au rezultat indicii privind săvârşirea infracţiunii de omor, la faţa locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare formată din procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic Dolj. În fapt, în cursul nopţii de 24/25 decembrie, bărbatul de 57 de ani, împreună cu alţi doi bărbaţi, din aceeaşi localitate, au consumat băuturi alcoolice la locuinţa victimei, iar la un moment dat, unul dintre cei doi bărbaţi, în vârstă de 25 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, cu corpuri dure şi cu un obiect tăietor-despicător, care i-ar fi provocat decesul“, a transmis, luni dimineață, IPJ Dolj.

20 Martie 2023, 20:16

Sursa: https://www.dcnews.ro/criminalul-care-si-a-decapitat-prietenul-cu-drujba-a-fost-prins_899807.html

Ultimă oră

Același autor