Chiar dacă mortalitatea a revenit la niveluri mai apropiate de cele pre-pandemice, natalitatea continuă să scadă, iar declinul natural rămâne sever.În acelaşi timp, dezechilibrele teritoriale se accentuează. Regiunile sudice şi estice se depopulează rapid, comunităţile rurale îmbătrânesc, iar în numeroase localităţi şcolile se închid din lipsă de copii. Migraţia externă a populaţiei tinere amplifică fenomenul, prin plecarea segmentului care ar trebui să întemeieze familii şi să susţină reînnoirea generaţională.Cauzele sunt cunoscute şi interdependente: dificultatea accesului la locuinţă, instabilitatea profesională la început de carieră, costurile ridicate ale creşterii copiilor, lipsa serviciilor de îngrijire timpurie şi incertitudinea economică generală.
Tinerii amână decizia de a avea copii sau reduc dimensiunea familiei dorite, iar statul nu oferă încă un cadru suficient de predictibil şi coerent de sprijin.Experienţa europeană arată că declinul natalităţii poate fi atenuat prin politici familiale consecvente şi pe termen lung. Acolo unde statele au investit susţinut în familiile tinere, în locuinţe şi în servicii pentru copii, fertilitatea a stagnat sau chiar a crescut uşor. În schimb, unde sprijinul a fost fragmentat şi instabil, natalitatea a continuat să scadă. România trebuie să înveţe din aceste lecţii şi să trateze natalitatea ca prioritate publică majoră.
Consider că sprijinul financiar pentru familii trebuie recalibrat către primii ani ai copilului şi către familiile tinere, acolo unde costurile sunt cele mai ridicate şi deciziile cele mai sensibile. Alocaţiile şi facilităţile fiscale pentru copii au nevoie de indexare predictibilă şi de diferenţiere care să încurajeze extinderea familiei, în special apariţia celui de-al doilea şi al treilea copil.Concomitent, accesul la locuire pentru tineri trebuie abordat ca o veritabilă politică demografică. Programele de locuinţe accesibile, creditele ipotecare garantate de stat şi schemele de chirie subvenţionată pentru familii tinere pot influenţa decisiv momentul întemeierii unei familii şi al naşterii primului copil.Totodată, extinderea reţelei de creşe şi servicii de educaţie timpurie rămâne esenţială. Lipsa locurilor în creşe limitează participarea părinţilor, în special a mamelor, pe piaţa muncii şi reduce disponibilitatea de a avea copii. Investiţia în îngrijirea timpurie este una dintre cele mai eficiente măsuri pronataliste demonstrate la nivel european.În paralel, este necesară şi o politică reală de conciliere între viaţa profesională şi cea de familie: programe flexibile de muncă, telemuncă acolo unde este posibil şi stimulente pentru angajatorii care sprijină părinţii. Siguranţa revenirii în muncă după concediul de creştere a copilului influenţează direct decizia de a avea copii.
Nu în ultimul rând, sănătatea reproductivă şi tratamentul infertilităţii trebuie integrate explicit în politicile publice ale statului român. Tot mai multe cupluri tinere se confruntă cu infertilitatea, iar accesul la proceduri de reproducere asistată rămâne limitat şi costisitor. Extinderea programelor publice în acest domeniu înseamnă investiţie directă în natalitate.Declinul demografic nu este inevitabil, dar devine ireversibil dacă este ignorat. Copiii nu se nasc din statistici, ci din încrederea părinţilor în viitor. Rolul nostru este să construim această încredere prin politici coerente şi stabile pentru familie.Cred cu tărie că România nu îşi poate permite să se depopuleze înainte de a se dezvolta pe deplin. Natalitatea nu este doar o problemă socială, ci o prioritate strategică naţională.
Fiecare copil care se naşte şi rămâne în România înseamnă continuitate, echilibru între generaţii şi viitor.Viitorul unei naţiuni începe cu naşterea fiecărui copil.
Iar viitorul României depinde de deciziile pe care le luăm astăzi pentru familiile sale tinere.