8 C
Călăraşi
25 februarie, 2024

Holde Agri Invest, companie românească care exploatează terenuri agricole, şi-a dublat anul trecut veniturile, la 117,5 milioane de lei

24 feb 2023

Holde Agri Invest SA, companie românească care exploatează terenuri agricole, raportează venituri consolidate de 117,5 milioane de lei în 2022, o creştere cu 87% comparativ cu anul 2021.

”Holde Agri Invest SA, o companie românească care exploatează terenuri agricole, raportează venituri consolidate de 117,5 milioane de lei în 2022, o creştere cu 87% comparativ cu anul 2021 şi un profit net IFRS de 11,4 milioane de lei, o creştere cu 29% peste estimările din bugetul pe 2022”, anunţă compania.

Pe parcursul anului trecut, compania a exploatat o suprafaţă totală de aproximativ 12.300 de hectare, o creştere cu 45%, din care 2.005 hectare au fost cultivate în regim ecologic.

„Deşi anul trecut a fost marcat de o serie de evenimente extraordinare, cu un impact semnificativ şi asupra sectorului agricol, în cadrul Holde am reuşit să ţinem costurile sub control, dar în acelaşi timp să continuăm proiectele de investiţii, precum extinderea suprafeţelor exploatate, creşterea suprafeţelor irigate, creşterea capacităţii de depozitare, punerea în aplicare a unui sistem de logistică modern, creşterea fertilităţii terenului pe care îl cultivăm şi multe altele. Rezultatele financiare bune au avut la bază atât valorificarea recoltei cu o medie de preţ per tonă satisfăcătoare, rezultat al strategiei comerciale pe care o folosim şi care a reuşit să capteze specificul anului, dar şi creşterea productivităţii faţă de anul precedent, atât la cultura bio cât şi la cultura convenţională, într-un an net inferior din punct de vedere al condiţiilor climatice. În domeniul nostru este important să realizăm în mod constant investiţii, deoarece doar în acest fel putem să vizăm producţii în volume generoase şi sănătoase pe termen lung. Prin urmare, şi în 2023, precum şi în anii ce urmează, vom continua să investim în fermele noastre, prin achiziţionarea de utilaje moderne, creşterea capacităţilor de stocare şi implementarea de sisteme de irigaţii”, a declarat Liviu Zăgan, director general Holde Agri Invest.

În 2022, Holde Agri Invest a derulat investiţii în valoare totală de 37,7 milioane de lei, finanţate din surse proprii şi capital împrumutat, în modernizarea fermelor existente şi lărgirea suprafeţelor exploatate. Acestea au inclus achiziţionarea fermei Conţeşti din judeţul Dâmboviţa, cu o suprafaţă totală de 2.100 de ha de teren şi care a devenit cel de-al patrulea nucleu Holde, după Roşiori, Videle şi Frumuşani, precum şi achiziţionarea de utilaje de ultimă generaţie, extinderea sistemului de irigaţii la ferma Frumuşani, de la 125 la 275 de ha şi mărirea capacităţii de depozitare de la Călineşti, de la 10.000 la 15.000 de tone.

„Evenimentele externe, naturale sau economice vor avea întotdeauna un impact asupra oricărei afaceri. Însă, pentru ca efectele unor astfel de evenimente să fie cât mai reduse, orice companie trebuie să îşi cunoască extrem de bine priorităţile şi să ştie unde să direcţioneze investiţiile. Agricultura presupune să ştii să cultivi terenul optim, pentru a produce profit, în timp ce tehnologia evoluează şi eşti nevoit să ţii pasul cu această evoluţie. În plus, un teren agricol nu poate fi lucrat la standarde înalte de calitate fără utilaje, tehnologii moderne şi sisteme de management performante. În cadrul Holde cunoaştem extrem de bine priorităţile şi nivelul la care afacerea noastră poate să ajungă. Mai mult, având în vedere faptul că în România exploatăm a şasea cea mai mare suprafaţă agricolă din UE, potenţialul de creştere al Holde este în continuare unul uriaş”, a declarat Iulian Cîrciumaru, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Holde Agri Invest.

Pe lângă activitatea operaţională, în 2022, conducerea Holde a fost implicată şi în pregătirea unei noi runde de majorare a capitalului social. Operaţiunea s-a desfăşurat în două etape, în perioada iunie-august 2022, iar în urma acesteia au fost atrase aproximativ 21 de milioane de lei de la investitori, capital care va fi utilizat pentru achiziţionarea de noi ferme şi modernizarea celor existente.

Acţiunile Holde Agri Invest sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti din data de 1 octombrie 2020 şi se tranzacţionează sub simbolul bursier HAI. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de aproximativ 147 milioane de lei.

Holde Agri Invest este o companie iniţiată de un grup de antreprenori români având ca obiectiv dezvoltarea acesteia pentru a deveni lider în domeniul agriculturii din România. Înfiinţată în 2018, compania exploatează aproximativ 12.000 de hectare de teren, organizate în patru nuclee – ferma Roşiori situată în Roşiori de Vede (judeţul Teleorman), Frumuşani (judeţul Călăraşi), Videle (judeţul Teleorman) şi Conţeşti (judeţul Dâmboviţa). Începând din octombrie 2020, Holde Agri Invest este o companie publică cotată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti cu simbolul HAI, iar din luna octombrie 2021, compania este inclusă în indicele BET-AeRO al BVB, având a doua cea mai mare pondere.

Sursa: https://www.news.ro/economic/holde-agri-invest-companie-romaneasca-care-exploateaza-terenuri-agricole-si-a-dublat-anul-trecut-veniturile-la-117-5-milioane-de-lei-1922402324332023021421030551

Ultimă oră

Același autor