14.6 C
Calarasi
5 martie, 2026

„James Bond de România”. Argeșencele Olivia Odăianu și Mădălina Bellariu Ion au strălucit la premiera „Acel martie” de la Pitești

Seară plină de emoție, miercuri, la premiera thriller-ului româno-spaniol „Acel martie” de la Vivo Mall Pitești. O ecranizare a cărții cu același nume scrisă de Olivia Odăianu, originară din Călinești. Rolul principal este interpretat remarcabil de piteșteanca Mădălina Bellariu Ion. Distribuția conține și nume internaționale, pelicula fiind filmată în doar 90 de zile, în Cluj-Napoca și pe domeniul Castelului Peniscola din Spania.

La premiera de la Cinema City Pitești au fost și actorul principal Eduard Trică, nume importante din echipa de producție, dar și criticul de film Irina Margareta Nistor, „nașa” acestui film, cea care a impulsionat-o pe Olivia Odăianu să ecranizeze cartea.

„Am foarte multe persoane cărora trebuie să le mulțumesc pentru acest film. În primul rând, dnei Irina Margareta Nistor, care a citit romanul și l-a recomandat regizorului; lui Iura Luncașu, că a avut încredere în povestea mea; actorilor care au dat voce și chip unor personaje pe care, cândva, doar mi le imaginam; producătorilor, că fără ei nu am fi putut realiza acest proiect; și dumneavoastră, că sunteți aici”, a declarat autoarea Olivia Odăianu.

Nu a lipsit nici regizorul Iura Luncașu:„Mulțumesc din suflet Irinei, că m-a pus în legătură cu Olivia. Până la urmă, am făcut un James Bond de România, cum îmi place mie să spun”.

Olivia Odăianu: „M-am întors acasă cu un vis împlinit”

„Le mulțumesc părinților mei, cei care m-au ghidat primii în viață și m-au învățat că talentul nu înseamnă nimic fără muncă, rudelor mele care au venit special de la Târgoviște. Observ în sală câțiva dintre profesorii mei care m-au format și care poate nu știu că observațiile lor, exigența sau încurajările lor au contat foarte mult pentru mine la acea vreme. Aceste lucruri încă le port cu mine. De asemenea, vreau să mulțumesc Primăriei Călinești și dlui Mihai Georgescu, că a mobilizat comunitatea să vină aici, e o bucurie să revăd mulți dintre oamenii pe care nu i-am mai văzut de mult timp. M-am întors acasă cu un vis împlinit. Am venit la Pitești nu doar să arăt acest vis, ci să spun că de aici a pornit totul, aici sunt rădăcinile mele. Mulțumesc”.

Autoarea a mărturisit că se regăsește în personajul principal și că a scris cartea inspirându-se din experiențe, din observații, persoanele întâlnite de-a lungul vremii. „Am luat câte puțin din fiecare, pentru a crea o poveste cât mai credibilă. Mă regăsesc în personajul principal, Anabel, pentru că este o femeie puternică, pusă în fața unor situații critice și trebuie să știe să iasă din orice încurcătură”.

Și regizorul Iura Luncașu a precizat că și-a propus să promoveze un model.„Mi-am dorit să aduc un personaj de acest fel în față, să nu mai avem impresia că într-un domeniu sau altul sunt doar oameni răi și să scoatem și anumite valori în față, să ne poată da un model. Sunt oameni și oameni peste tot, cred că e cazul să promovăm mai mult ce e constructiv, pozitiv”.

Mădălina Bellariu Ion: „Am încercat să facem un film care se apropie de filmele de la Hollywood”

„Nu știu dacă o să pot să îmi stăpânesc emoțiile și poate nici nu trebuie, pentru că sunt acasă, sunt printre voi. Aici mi s-au conturat visele, aici m-am format. În această sală este dna profesoară de la Dansuri, dna Ștefănică, dna directoare de la Grădinița Nr. 3, verișorii, familia. pPrin urmare, sunt foarte emoționantă și vă mulțumesc mult că ați venit. Am încercat să facem un film care se apropie de filmele de la Hollywood și am reușit nu datorită bugetului, că nu avem bugeturile pe care și le permit studio-urile din afară, dar datorită echipei dedicate. Toată lumea a dat ce-i mai bun și sper că v-a plăcut foarte mult” .

Mădălina Bellariu-Ion a mărturisit că a avut ocazia să discute în amănunt cu un expert al Serviciilor Secrete de Informații din Austria și Belarus, care a scris foarte multe cărți despre spioni. Dar a citit și cartea, pentru a descifra rolul lui Anabel, pe care o consideră „un personaj complex”. A locuit și două săptămâni în Cluj, timp în care a lucrat cu regizorul la text și a conturat personajele.

Irina Margareta Nistor: „Mădălina e un fel de alter ego al Oliviei”

„A fost și o călătorie foarte frumoasă în Spania, mai ales că toată lumea se gândește cum să mai pleci fără să fie periculos. Mi-a plăcut foarte tare povestea, sigur că e ușor dferită față de carte, dar și laVagabondul milionarera așa și a ajuns la Oscaruri. Sunt și câteva personaje la care eu țineam foarte tare și au dispărut, dar au apărut altele. Mi-a plăcut foarte tare muzica, a ieșit tare bine. Din nou, mi-a plăcut Mădălina, pentru că e un fel de alter-ego al Oliviei și mi se pare foarte frumoasă povestea asta” , a spus Irina Margareta Nistor.

Primarul orașului Peniscola a venit la Pitești

Filmul a promovat și România, și Spania. Regizorul Iura Luncașu l-a prezentat și pe Andres Martinez, primarul de la Peniscola, care i-a lăsat să filmeze gratis în locurile superbe din oraș.„Acum câțiva ani am mers acolo cu un alt film și Andres a venit la mine și mi-a spus că, dacă vreau să fac vreodată un film în Spania, mă ajută cu drag. Eu, știind că cei de la Ghame of Thrones au lăsat câteva milioane de dolari, am spus că nu știu când o să ajung și a spuspentru tine e gratis. S-a ținut de cuvânt. Gracias, Andres!” , a mulțumit regizorul.

Distribuția filmului reunește actori străini care au jucat în producții cunoscute la nivel mondial, ca Esther Acebo (Casa de Papel), Costas Mandylor (Saw), Luke Roberts (Game of Thrones, Ramson și Batman) și Didi Anderson, și actorii români Mădălina Bellariu-Ion, Eduard Trică, Diana Sar, Bob Rădulescu, Vlad Marin și Cătălin Herlo.

Caravana filmului va merge în continuare la București (5 martie), Craiova (6 martie), Timișoara (7 martie) și Oradea (8 martie).

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/james-bond-de-romania-argesencele-olivia-odaianu-si-madalina-bellariu-ion-au-stralucit-la-premiera-acel-martie-de-la-pitesti-435630/

Ultimă oră

Același autor