11.8 C
Călăraşi
3 martie, 2024

Mașină de poliție, furată de sub nasul agenților chiar în timpul unei intervenții

Un bărbat de 49 de ani din Călărași s-a urcat la volanul unei mașini de poliție și a plecat, în timp ce agenții legitimau mai multe persoane implicate într-un conflict. De vină ar fi fost polițiștii, care au uitat cheile în contact, scrie

Poliția a fost sesizată de o femeie după ce soțul ei a intrat într-un conflict cu mai mulți bărbați. Prezenți la fața locului, polițiștii au procedat la legitimarea persoanelor implicate în scandal, moment în care un bărbat a profitat de neatenția oamenilor legii și s-a urcat la volanul autospecialei de poliție pe care a și condus-o aproximativ 300 de metri.

Se pare că autospeciala MAI nu a fost asigurată de către agentul de poliție care o conducea.

Situația a fost confirmată și de conducera IPJ Călărași. „În noaptea de 21 spre 22 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară au fost sesizați de către o femeie, prin apel la 112, cu privire la faptul că în comuna Lehliu, județul Călărași, are loc o stare conflictuală.

La fața locului s-a deplasat patrula formată din polițiști din cadrul Poliției Orașului Lehliu Gară și Secției 7 Polișie Rurală Dor Mărunt care au identificat apelanta, aceasta le-a relatat că a ținut o petrecere la domiciliu, unde au fost invitate mai multe persoane din localitate, iar în urma consumului de alcool, soțul acesteia a avut un conflict pe o rețelea de socializare, cu un bărbat din localitatea Rași, județul Ialomița.

În aproximativ 30 de minute, bărbatul din localitatea Rași a venit la domiciliul apelantei cu alte 3 persoane, iar soțul acesteia și persoanele respective și-au adresat cuvinte și expresii jignitoare, fără acte de violență. În momentul în care femeia a sunat la 112, cei patru bărbați au plecat.

Echipajul ajuns la fața locului a legitimat persoanele participante, iar într-un moment de neatenție, un bărbat din grup s-a urcat la volanul autospecialei și a demarat în direcția înainte.

Persoane respectivă a oprit mașina după aproximativ 300 de metri, moment în care a fost imobilizat de poliiști, fiind identificat în persoana unui bărbat de 49 de ani, din comuna Chirnogi, județul Călărași.

Bărbatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore Totodată, a fost dispusă cercetarea internă cu privire la intervenție, a precizat IPJ Călărași.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/masina-de-politie-furata-de-sub-nasul-agentilor-chiar-in-timpul-unei-interventii-2224889

Ultimă oră

Același autor