14.7 C
Călăraşi
28 aprilie, 2024

Ministrul Familiei, reacţie după ce mai multe copile au fost agresate sexual în ultimele 24 de ore

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a avut o reacţie fermă de condamnare a violenţei şi actelor de cruzime împotriva femeilor şi copiilor din ultimele 24 de ore.

„Aproape în fiecare zi, un minor este violat sau agresat sexual”, spune Intotero.

Natalia Intotero a condamnat, joi, violenţa şi actele de cruzime împotriva copiilor şi femeilor.

„Asistăm în ultimele 24 de ore la câteva acte de cruzime ieşite din comun. La Bucureşti, un antrenor de înot a agresat sexual o fetiţă de 7 ani, la Călăraşi un alt profesor de matematică a agresat două fetiţe de 14 şi 17 ani cu care făcea meditaţii, la Ploieşti un tată a trei copii cu vârste sub 10 ani este acuzat că şi-a violat una dintre fete şi că îi agresa în mod constant pe ceilalţi doi copii şi pe mama acestora, iar lista poate continua. Aproape în fiecare zi, un minor este violat sau agresat sexual”, a spus ministrul Familiei.

Aceasta este revoltată de faptul că adulţii care ar trebui să-i crească, să-i educe şi să-i îndrume în viaţă pe copii, de fapt, le produc acestora răni de nevindecat.

„Abuzul sexual asupra copiilor reprezintă una dintre cele mai grave forme de violenţă şi reprezintă una dintre cele mai profunde şi dureroase răni. Aceste acte de violenţă nu doar că distrug inocenţa şi copilăria victimelor, dar lasă cicatrici adânci, atât fizice, cât şi emoţionale, care pot dura o viaţă întreagă”, mai spune Intotero.

Aceasta face un apel către toate autorităţile pentru a se implica în prevenirea unor astfel de cazuri.

„Multe dintre aceste victime ajung să sufere în tăcere, temându-se de stigmatizare sau neîncredere din partea celor din jur. De asemenea, fac un apel şi către toţi psihologii şi anchetatorii specializaţi pentru audierea copiilor abuzaţi sexual să dea dovadă de umanitate. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţa în octombrie 2023 că sunt în lucru 467 de dosare având ca obiect abuzul sexual contra minorilor. Nu uitaţi Telefonului copilului – 119, la care pot suna persoanele care au cunoştinţă despre copii abuzaţi, exploataţi sau supuşi unei forme de violenţă, dar şi copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă”, mai spune ministrul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 19:51

astăzi, 19:47

astăzi, 14:28

Sursa: https://www.mediafax.ro/politic/ministrul-familiei-reactie-dupa-ce-mai-multe-copile-au-fost-agresate-sexual-in-ultimele-24-de-ore-22269758

Ultimă oră

Același autor