3.5 C
Calarasi
14 martie, 2026

Pensiile militare între manipulare politică și realitate

Dezbaterea privind modul de calcul al pensiilor militare, în special discuția despre aplicarea altor criterii decât cel al contributivității, readus în atenția și agenda publică, a căpătat amploare în ultimele zile, fiind adesea marcat de confuzii, prejudecăți și dezinformări cu interes politic. Asemenea subiecte nu pot fi abordate superficial și fără dialog cu partenerii sociali, mai ales când miza este corectitudinea față de cei care au ales să servească țara sub drapel, constituție și jurământ, în condiții speciale, cu incompatibilități și interdicții, plătind uneori cu prețul vieții. Într-o societate democratică, respectul față de polițiști și militari se reflectă nu doar în discursuri aniversare, ci în politici publice bine fundamentate, care să confere echilibru între incompatibilitățile și interdicțiile presupuse de exercitarea acestor profesii și compensările oferite de stat pentru acestea. Regimul de pensionare fiind în realitate o compensare a incompatibilităților și interdicțiilor nicidecum vreun regim sau tratament special.

Clarificarea regimului fiscal al polițiștilor și militarilor

Un aspect adesea trecut cu vederea în dezbaterile despre pensiile militare este regimul fiscal distinct al veniturilor încasate de aceste categorii de personal. Polițiștii și militarii, spre deosebire de alte categorii profesionale, nu au dreptul la grevă, nu se pot afilia politic, nu pot deține și administra societăți comerciale și nu pot să exercite alte profesii part time. În plus, impozitarea veniturilor lucrătorilor din sectorul Ordine Publică Securitate Națională se face după aceleași reguli ca în cazul celorlalți angajați din sectorul public, iar contribuțiile la bugetul de stat sunt reținute lunar, fără excepții. Prin urmare, pensia militară nu este o pensie specială și nu este un privilegiu neimpozitat, ci rezultatul unei cariere supuse unor constrângeri și obligații unice.

Specificul sistemului de pensii militare din România

Sistemul românesc de pensii militare nu se bazează exclusiv pe principiul contributivității, ci pe o combinație de criterii, reflectând natura specială și specifică, de nișă, a profesiei. Așa cum am mai spus, polițiștii se supun unor rigori și restricții deosebite, inclusiv riscuri majore, limitări ale drepturilor civile și o carieră consumată sub umbrela disponibilității permanente, impusă de nevoia menținerii capacității operaționale. Pensia de serviciu nu este un „cadou” sau o recompensă nemeritată, ci o compensație reală și necesară pentru aceste sacrificii și constrângeri, fiind prevăzută distinct în legislația națională, dar și în majoritatea statelor membre NATO și UE.

Comparații internaționale relevante

Analizând sistemele de pensii militare din Franța, Germania, Polonia, Turcia și Belgia, observăm că niciunul din aceste state nu aplică strict principiul contributivității în forma cunoscută pentru civili. În Franța, pensiile militarilor sunt calculate pe baza ultimului salariu și a vechimii, iar militarii pot ieși la pensie la vârste semnificativ mai mici decât civilii, recunoscându-se astfel uzura fizică și psihică a profesiei. Germania are un sistem similar, unde pensia militară este considerată o formă de recunoaștere a serviciului public, cu reguli speciale de calcul și fiscalizare. În Polonia și Turcia, la fel, pensiile militare sunt reglementate distinct, iar beneficiarii nu sunt considerați „privilegiați”, ci profesioniști care au acceptat restricții majore în interesul superior al societății. Belgia, stat cu tradiție democratică solidă, oferă polițiștilor și militarilor pensii de serviciu calculate pe baza unui regim special, tocmai pentru a asigura atractivitatea și stabilitatea carierei în aceste sisteme restrictive.

Demontarea miturilor despre pensiile militare

În spațiul public circulă numeroase mituri despre pensiile militare, de la ideea că ar fi „pensii speciale” nejustificate, până la percepția că militarii ar beneficia de sume exorbitante. Realitatea este că majoritatea pensiilor militare se situează sub media europeană și reflectă, de fapt, dificultățile și riscurile profesiei. De exemplu, în România, cuantumul pensiei pentru un agent de poliție sau subofițer din sistemele militarizate este apropiat de cel al pensionarilor din sistemul civil, iar pentru ofițeri, departe de nivelul unor funcții de conducere din alte domenii publice. Mitul „pensiilor de lux” este alimentat de cazuri izolate și nu reflectă situația de ansamblu, de altfel excepțiile sunt prezentate public drept situația generală a pensiilor militare. În această manieră se distorsionează percepția publică asupra întregului sistem, opinia publică este astfel, dezinformată și manipulată în interes politic.

Argumente pentru un tratament corect și respectuos

Nu am solicitat niciodată instituirea unor sisteme sau scheme de privilegii, dar așteptăm să fim tratați cu demnitate, în acord cu sacrificiile asumate deopotrivă la intrarea în profesie cât și pe parcursul acesteia. Un sistem de pensii echitabil, bazat pe criterii obiective și transparente, nu este un moft, ci o necesitate pentru menținerea moralului și profesionalismului în sistem. Ignorarea particularităților profesiei, riscă să descurajeze tinerii să urmeze această cale, afectând siguranța publică și securitatea națională pe termen lung. Respectul pentru militari nu se exprimă doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte și politici publice bine gândite.

Importanța informării corecte și a unei dezbateri obiective

Pentru a avea o dezbatere reală, corectă și constructivă despre pensiile de serviciu ale polițiștilor și militarilor, este esențial să ne bazăm pe date reale, pe fapte, comparații internaționale și o înțelegere clară a specificului profesiei și nu pe opinii politice, dezinformări și manipulări menite a dirija susținerea publică spre o decizie care ne poate afecta siguranța și securitatea pe termen lung. Doar astfel putem demonta miturile, elimina prejudecățile și asigura respectul cuvenit celor care apără valorile democratice, securitatea și siguranța națională. O informare corectă și o abordare echilibrată sunt cheia pentru decizii corecte, în spiritul adevărat al democrației și al bunei guvernări și nu alergarea unor miniștri după popularitate cu ieșirile publice populiste, politicianiste, cu informații cosmetizate și trunchiate pentru a manipula și dezinforma opinia publică. Politicienii care conduc structurile din segmentul Ordine Publică Securitate Națională, trebuie să își amintească faptul că siguranța publică și securitatea noastră nu sunt chestiuni cu care să te joci și să jonglezi pentru a bucura spectatorii de la bâlci. Acestea sunt deziderate societale și obiective naționale, la care se ajunge cu mari sacrificii și multă muncă și odată distruse vor fi foarte greu reclădite. Luați aminte, astăzi, mii de polițiști și militari stau ,,pe vârfuri” cu rapoartele de pensionare în mână

Sursa: https://atitudineadincalarasi.ro/pensiile-militare-intre-manipulare-politica-si-realitate/

Ultimă oră

Același autor