Într-o perioadă în care societatea românească se confruntă cu provocări din ce în ce mai complexe în materie de siguranță publică, Inspectoratul General al Poliției Române pare să fi găsit, paradoxal, o „soluție” care sfidează orice logică operațională și dar și orice logică managerială, eliminarea pregătirii fizice generale a polițiștilor ca obligație de serviciu, realizată din timpul efectiv de lucru și transformarea acesteia într-o activitate ce poate fi desfășurată exclusiv cu aprobarea șefilor, în timpul liber al personalului. Să fie aceasta o glumă proastă? Din păcate, nu. Este realitatea crudă a unui sistem sufocat de decizii aberante și de o conducere ruptă de nevoile reale ale instituției, personalului propriu dar și ale societății.
Să recapitulăm, cadrul normativ existent, reprezentat prin OMAI 154/2004, deși imperfect, stabilea clar că polițiștii operativi trebuie să se pregătească fizic șase ore pe săptămână, în timpul efectiv de lucru. Era o recunoaștere firească a nevoii de a menține la un nivel optim capacitatea fizică a celor care intervin, la apeluri prin SNUAU 112, în situații de criză, care aleargă după infractori, care salvează vieți. Da, aplicarea prevederii a fost greoaie, ba chiar inexistentă pe alocuri. Dar nu este o soluție să aruncăm totul la coș și să punem în loc un hibrid birocratic, care nu face altceva decât să elimine și minimul de pregătire fizică al polițiștilor.
Prin proiectul noului ordin, nu doar că dispare orice urmă de pregătire sportivă generală, dar se introduce o aberație și anume, polițistul devine dependent de bunăvoința șefului pentru a-și putea menține condiția fizică din timpul liber, ca și cum ar fi vorba de un moft personal și nu o cerință profesională. De parcă nu ar fi suficient că salariile sunt umilitoare, programul e imprevizibil, resursele lipsesc, iar stresul profesional atinge cote alarmante!
Încotro ne îndreptăm când „reforma” devine sinonim cu regresul? Cum să ceri performanță când îi iei omului instrumentele necesare pentru a-și face meseria? Cum să evaluezi anual polițiștii la sport, dar să nu le asiguri nicio oră pentru antrenament? Este ca și cum ai cere unui pompier să stingă incendii fără apă sau unui chirurg să opereze fără bisturiu, ori unui elev căruia i-a fost interzis să frecventeze școala, să promoveze examenul de bacalaureat.
La videoconferința din 16 martie 2026, coordonată de chestorul principal de poliție Eduard Mirițescu, s-a discutat despre „îmbunătățirea” pregătirii profesionale, pe componentele de pregătire fizică și tactică, în cadrul căreia s-a dispus consultarea partenerilor sociali pentru a ne solicita propuneri de îmbunătățire a cadrului legal și a formelor de organizarea a activităților. Dar, în loc să existe un proiect clar de ordin, un document de lucru, ceva concret care să poată fi analizat, totul s-a rezumat la solicitarea de propuneri, în orb, fără vreun document de lucru în față, cu un termen de răspuns ridicol de scurt – până în data de 17 martie, ora 13:00. Superficialitatea cu care a fost tratată această chestiune de o importanță majoră nu doar pentru polițiști ci și pentru instituție, deoarece diferența dintre un cadru normativ eficient și unul ineficient va contura viitoarele performanțe operative ale instituției, arată, încă o dată, lipsa reală de interes pentru eficientizarea sistemului, progres instituțional și profesionalizare a personalului propriu.
Din nou, se mimează consultarea, se aruncă mingea în terenul sindicatelor, fără vreo intenție reală de dialog sau de reformă autentică. Ceea ce se întâmplă astăzi în Poliția Română nu este doar o dovadă de incompetență managerială, ci o formă gravă de dispreț față de profesie și față de cetățeni. Un polițist slab pregătit fizic nu poate face față provocărilor străzii. Or, această stare de fapt este întreținută cu bună știință de decidenți care, în loc să caute soluții reale, aleg să-și justifice inactivitatea prin pseudo-reforme care duc sistemul spre colaps.
De ce nu se dorește, de fapt, pregătirea fizică a polițiștilor? Pentru că presupune efort, resurse, implicare, profesionalism. E mai simplu să bifezi o evaluare anuală, să pui note pe hârtie, iar apoi să dai vina pe „lipsa de voință” a subordonaților. Dar, să nu uităm lipsa de viziune și lipsa de respect față de profesie și față de oameni va lovi, mai devreme sau mai târziu, chiar și în cei care iau astăzi astfel de decizii.
Nu suntem dispuși să lăsăm această mascaradă să treacă neobservată. Nu putem accepta ca Poliția Română să devină o instituție de carton, cu angajați epuizați și demotivați, victime ale unor reforme făcute pe genunchi de pseudo profesioniști. Pentru că, până la urmă, siguranța nu se face cu hârtii – ci cu oameni pregătiți, motivați și respectați!
Sursa: https://atitudineadincalarasi.ro/politia-romana-renunta-la-pregatirea-fizica-a-politistilor/