Unul dintre cele mai utilizate mijloace de transport ale oamenilor, astăzi, este automobilul. Fie că ne deplasăm din pură plăcere, fie că transportăm fel de fel de lucruri pe distanțe scurte sau lungi, mașina ne duce și ne aduce acasă. Dar știm, oare, povestea numelor automobilelor noastre?
Distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi deschide „Dicționarul” cu explicații care vizează automobile care au circulat/circulă în România. FIAT, de pildă? „Este un acronim: Fabbrica Italiana di Automobili Torino”. Citroën? „Nume luat după fondatorul companiei, André-Gustave Citroën (1878-1935). Cu rădăcini evreiești. Înaintașii săi erau comercianți de legume și fructe de mare în Olanda. Familia va purta mai multe
în această țară. Ultimul, Citroen. În tălmăcire din olandeză, lămâie. În franceză: Citroën”. Renault? „Numele companiei e datorat fraților Renault, întemeietorii acesteia (1899). Renault e o moștenire din latină în franceză: Reginaldus. Împrumutat din proto-germană: Raginawaldaz. Un nume compus: ragina – sfat, decizie; waldana – a conduce, guverna”.
Satelitul german și lotca rusească
În continuare – Ford: „Nume luat după întemeietorul companiei, Henry Ford (1863-1947). În engleza veche, ford – vad, loc de trecere (lejeră) a unui râu, torent”. Trabant (automobil de sorginte teutonă aproape dispărut astăzi de pe șoșelele patriei)? „În germană, Trabant înseamnă satelit (natural ori artificial), însoțitor.” Lada rivală? „Automobil sovietic, dezvoltat în anii ’60 pe baza modelului FIAT 124. A purtat ințial numele de Jiguli (după dealurile Jiguli de pe Volga, situate în apropierea uzinei VAZ). Cum numele suna indecent în mai multe limbi (apropiat de gigolo), versiunea de export a automobilului a fost schimbată de către conducerea sovietică în Lada. Lada este numele unei vechi lotci/corăbii rusești cu pânze (ladia), asemănătoare cu vasele vikingilor, devenită simbol comercial (marcă) al uzinei VAZ din Toliatti, regiunea Samara. Jiguli, automobilul destinat pieței interne, a fost numit popular, în Rusia, kopeika”.
Steagul roșu de peste Dunăre
Mai departe, pe urmele lăsate de roțile mașinilor vechi și noi, încă o marcă nemțească – Wartburg: „Nume de automobil din Germania de Est. Luat după cel al castelului Wartburg, așezat pe un deal ce putea fi zărit din Eisenach, oraș unde se afla întreprinderea ce fabrica această mașină”. Mai aproape de noi, peste Dunăre, înspre sârbi – Zastava Yugo: „Automobil iugoslav. Uzina Zastava (Steagul, în traducere, devenit în perioada comunistă roșu- crvena) a început ca una de arme în 1853. Va produce în anii ’70 modelele Zastava Yugo (inițial, în colaborare cu FIAT). Cunoscute la noi mai ales prin contactul cu sârbii, în micul negoț de la frontieră. Considerate mașini ieftine, de unică folosință, la export. Exportată în Statele Unite, Yugo a născut nu puține glume. Una dintre acestea: Yugo Nowhere, de la You Go Nowhere.”
De la Ferrari, la Malaxa
Un nume celebru purtat de un automobil apreciat de români pentru raportul calitate-preț – Škoda: „Nume luat după industriașul ceh Emil von Škoda (1839-1900). Škoda e un termen provenit în cehă din germana veche (scado), cu înțelesul de milă, rușine, pagubă”. Volkswagen? „În germană: vehicul popular/al poporului. Care poate fi cumpărat de orice cetățean, accesibil ca preț”. IVECO? „Este un acronim: Industrial Vehicles Corporation”. Ferrari? „Este un nume luat după întemeietorul companiei, Enzo Ferrari (1898-1988). Ferrari este pluralul pentru ferraro – fierar (din ferro – fier)”. Dar românii n-au construit automobile? „Malaxa 1C este prima mașină românească (1945). Poartă numele industriașului român Nicolae Malaxa (1884-1965). Familia Malaxa, de origine aromână, provenea din Epir. O vreme, aceasta a adăstat în zona Μαλλακάστρα/Mallakastra (astăzi, sud-vestul Albaniei). Numiri în greacă și aromână ale zonei: Μαλακάσια/Malakasia, Μαλακάσα/Malakasa, Μαλάξα/Malaxa”.
O mașină pentru toți românii
Încă o siglă românească – Lăstun, mai precis Dacia 500 Lăstun: „A fost ultima mașină românească de până în 1989. De mici dimensiuni. Își trage numele de la pasărea lăstun – cea mai mică specie de rândunici. Lăstunul este nespus de ager, bea apă și se scaldă în timpul zborului, corpul său plăpând având o formă aerodinamică. S-a dorit a fi o mașină pentru toate buzunarele”.
Nume cu origine uitată
Șumudică – omul care adună frunze
„Șumudică – a reluat etnologul Gheorghiță Ciocioi – este un nume întâlnit în sudul țării (Giurgiu, Călărași). Diminutiv românesc al unei porecle devenite nume de familie în comunitățile de bulgari (Valea Dragului, Herăști etc.), strămutate de peste Dunăre după 1800. Șumea, Șumarov/Șumaru etc. – sunt nume cu originea în termenii șumar, șumădar, șumkă (bg.) – om care adună șumă/șumkă (frunziș, frunză) pentru hrana animalelor. Crengi, ori frunziș din copaci/pădure. Fiu al unui șumar/șumădar – șumădică/șumudică”.
Pastila de religie
Procesiune sau pelerinaj?
Se folosește des în spațiul public (și nu numai) formularea „moaștele vin în pelerinaj”. Este o formulare corectă? Etnologul Gheorghiță Ciocioi: „Am optat, la ultima ieșire în câteva din eparhiile Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov (ducerea moaștelor Cuviosului în mai multe parohii), pentru termenul de procesiune, nu pentru cel de pelerinaj. – Așa cum de altfel a fost statornicit el în interbelic la noi – la o altă preumblare a moaștelor Sfântului în mai multe zeci de așezări. Și mi s-a părut firesc… Processio și procedere avea înțelesul, chiar din secolul al II-lea d. Hr., de a ieși, a apărea în lume. Desigur, termenul nu e unul îngust, așa cum s-ar putea crede, existând felurite tipuri de procesiuni”.
Spre închinare
Pe larg: „La slavii estici, procesiunea e numită Krestnîi hod (cu referire la aflarea crucii cu o astfel de ocazie în fruntea unui convoi de slujitori și creștini care poartă moaștele unui sfânt, o icoană etc. pe o distanță mai mare sau mai mică, în jurul bisericii, ori chiar în biserică – litia mai amintește la noi de o astfel de procesiune). Pe scurt, purtarea moaștelor Sfântului Gheorghe, de pildă, în mai multe zeci de localități din Rusia, în anii trecuți, de către clerici și arhierei (cu popasuri de închinare și cuvenitele rugăciuni și ceremonii) s-a numit procesiune. Asemenea și în Ucraina, cu prilejul unor felurite alte ieșiri în lume de moaște și icoane pe distanțe foarte mari. Altfel, pelerinajul ortodox, atunci când credincioșii merg la Locurile Sfinte, la un sfânt, o icoană etc., la slavi, își trage numirea, în general, de la a merge spre închinare (poklonnicestvo), de la ramurile de palmier (palomnicesto), de la o călătorie minunată pe care o fac credincioșii spre sfințire (hodočašće). Așadar, cu neputință de folosit termenul de pelerinaj (la frații noștri ortodocși slavi) pentru o procesiune cu moaște, icoane etc.”.
Istoria stâlpului funerar de lângă altarul Patriarhiei
Cum tot au sosit zilele trecute moaștele Sfintei Elena la București, să nu uităm să amintim, în siajul explicațiilor legate de termenii „pelerinaj” și „procesiune”, de trăinicie și ctitorii. Din nou Gheorghiță Ciocioi: „Stâlpul acesta funerar de lângă altarul Catedralei Patriarhale (n.r. – vezi foto), închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena, îl trecem adeseori cu vederea. Ba chiar nu prea mai știm ce-i cu el… Deși înseamnă mult pentru București. Aici a fost înmormântat cel dintâi mitropolit al cetății lui Bucur, de după mutarea Mitropoliei Țării Românești de la Târgoviște pe Dâmbovița – Teodosie (1668-1672; 1679-1708). Aproape 4 decenii de păstorire. Cu binecuvântarea sa a fost tipărită Biblia de la București – 1688. Și tot acest mitropolit, ce și-a mutat scaunul în capitala de astăzi a românilor, a hirotonit 5 mitropoliți ai Ardealului. S-a mutat la cele veșnice pe 27 ianuarie 1708. S-ar cuveni, așadar, să nu uităm de acest loc, atunci când urcăm Dealul Patriarhiei (mai adăstau, da, unii mitropoliți pe aici, dar până la el, bucureștenii, oficial, au avut doar… protopop!)”.
„Škoda este un termen provenit în cehă din germana veche (scado), cu înțelesul de milă, rușine, pagubă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Ferrari este pluralul pentru ferraro – fierar (din ferro – fier)”, Gheorghiță Ciocioi
„În germană, Trabant înseamnă satelit (natural ori artificial), însoțitor”, Gheorghiță Ciocioi
„Lada este numele unei vechi lotci/corăbii rusești cu pânze (ladia), asemănătoare cu vasele vikingilor, devenită simbol comercial (marcă) al uzinei VAZ din Toliatti, regiunea Samara”, Gheorghiță Ciocioi
„Malaxa 1C este prima mașină românească (1945). Poartă numele industriașului român Nicolae Malaxa (1884-1965)”, Gheorghiță Ciocioi
Sursa: https://jurnalul.ro/auto/poveste-nume-automobile-997247.html