12.3 C
Calarasi
16 martie, 2026

Primarul Marius Dulce continuă proiectele de dezvoltare ale municipiului Călărași prin investiții concrete în comunitate

O bine cunoscută vorbă din popor clamează faptul că omul sfințește locul, iar Marius Dulce, primarul municipiului Călărași, a demonstrat deja că pune întotdeauna pe primul plan dezvoltarea comunității, pe care cu onoare și simț de responsabilitate o păstorește. Alesul local își dorește o administrație care nu vorbește despre viitor în termeni abstracți, ci îl construiește imediat, prin proiecte concrete, decizii responsabile și colaborare. A reabilitat energetic școlile și liceele municipiului, a amenajat noi locuri de recreere, a digitalizat transportul în comun. Parcurile din municipiu sunt dotate cu bănci pentru odihnă, cu încărcare Wi-Fi, biciclete inteligente, hub-uri de încărcare Smart pentru autoturismele electrice și stâlpi de iluminat cu Wi-Fi. Toate aceste facilități sunt parte din conceptul Smart City către care Călărașiul se îndreaptă cu pași repezi. Și, firește, așa cum a mai spus cu hotărâre, de foarte multe ori, primarul nu se va opri aici. Investițiile în sănătate, educație, mediu, infrastructură și în alte domenii de interes vor continua. „Am finalizat și recepționat lucrările de eficiență energetică la corpul B al Școlii Gimnaziale «Mihai Viteazul», un proiect important pentru infrastructura educațională a municipiului nostru. Obiectivul a fost realizat cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, valoarea contractului fiind de 2.214.328,91 lei. Clădirea beneficiază acum de lucrări moderne de izolare termică, sisteme eficiente de iluminat și soluții tehnice menite să reducă semnificativ consumul de energie și costurile de întreținere. Estimările arată o reducere a consumului anual de energie primară cu cel puțin 30%, ceea ce înseamnă facturi mai mici la utilități și posibilitatea de a direcționa economiile către alte investiții în educație. 500 de elevi și 35 de cadre didactice și nedidactice beneficiază de un spațiu modern, cu temperaturi constante și condiții optime pentru desfășurarea activităților educaționale. În același timp, prin reducerea amprentei de carbon și utilizarea unor materiale performante, această clădire devine un exemplu de responsabilitate față de mediu pentru municipiul Călărași. La Școala Gimnazială «Nicolae Titulescu» nr. 5 lucrăm la proiectul de eficientizare energetică care înseamnă mai mult decât economie de energie. Recuperatoarele de căldură, montate în toate școlile pe care le-am reabilitat, asigură un aer proaspăt, curat și o temperatură constantă în sălile de clasă. Echipamentul recuperează 60–90% din căldura aerului evacuat și duce la o reducere a costurilor de încălzire cu 20–40%. În clădiri bine izolate și utilizate intens (ca unitățile noastre de învățământ), economia poate ajunge chiar la peste 40%. În afară de economia financiară, cel mai important beneficiu este sănătatea. Elevii și personalul didactic respiră aer proaspăt constant, fără curenți reci și au o temperatură stabilă în sălile de curs. Continuăm să atragem fonduri și să modernizăm unitățile de învățământ, pentru ca elevii noștri să învețe în condiții cât mai bune”, a declarat primarul Marius Dulce.Dat fiind că vremea a permis, edilul a început vizitele pe teren prin cartiere pentru a evalua în mod real situația și a rezolva problemele care au apărut după sezonul rece. „Am parcurs, alături de echipa tehnică a primăriei, traseul străzilor Panduri – Dumbravei – Năvodari – Belșugului – Cornișei, până la str. Stejarului. Pe unele tronsoane unde nu s-a intervenit de mult timp au apărut degradări care, pe bună dreptate, au creat nemulțumiri în rândul cetățenilor. Pentru că vremea ne-a permis, am pornit stația proprie de asfalt și am început lucrările de reparații. Intervenim acolo unde situația o impune, pentru a aduce drumurile la un nivel care să permită un trafic sigur și decent. Avem și segmente de străzi care vor intra, în perioada următoare, în programe de modernizare capitală. Până atunci, însă, facem tot ce ține de noi pentru a repara rapid zonele afectate și pentru ca deplasarea prin oraș să nu creeze probleme. Am mers la pas prin cartiere, am văzut problemele la fața locului și am ascultat direct solicitările oamenilor. Doar așa poți înțelege ce funcționează, ce trebuie reparat și ce poate fi făcut mai bine pentru comunitate. Vremea începe să se încălzească, iar acest lucru ne permite să intrăm într-un ritm susținut de lucru. Urmează intervenții, reparații și acțiuni concrete, pentru că orașul nostru are nevoie de grijă, ordine și soluții practice. Am hotărât să luăm la pas orașul pentru a prioritiza investițiile și a le bugeta. Știu că așteptările cetățenilor sunt mari și pe deplin justificate. Rolul nostru este să răspundem acestor așteptări prin fapte, consecvență și respect față de comunitate, pentru un Călărași care să funcționeze mai bine”, a mai adăugat primarul municipiului Călărași.

Cristina ANDREI

Sursa: https://ziarulimpact.ro/primarul-marius-dulce-continua-proiectele-de-dezvoltare-ale-municipiului-calarasi-prin-investitii-concrete-in-comunitate/

Ultimă oră

Același autor