5.6 C
Calarasi
7 martie, 2026

Studenții din Călărași demonstrează că pot construi viitorul comunității

Studenții și cadrele didactice de la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Călărași au fost prezenți, recent, la tradiționala expoziție „Idei de proiecte comunitare”, ajunsă anul acesta la cea de-a 17-a ediție. Ca de fiecare dată, evenimentul a oferit autorităților publice locale ocazia de a constata că studenții călărășeni au creativitate, idei inovatoare, inițiativă și respect pentru tradiție, îmbinate armonios cu viziunea modernă și dorința de a performa. Toate acestea arată că educația de calitate, susținută de cadre didactice dedicate, produce rezultate reale și vizibile.

Manifestarea a avut loc, mai exact, miercuri, 11 februarie 2026, la sediul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Călărași, din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) București. Au participat: prof. univ. dr. Daniela Crețu (directorul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Călărași); prof. univ. dr. Daniel Botănoiu; prof. univ. dr. Marius Micu, decanul facultății; Laurențiu State (prefectul județului Călărași); Marius Dulce (primarul municipiului Călărași); Laurențiu Dan Ionescu (vicepreședintele Consiliului Județean Călărași); Alina Laura Tănase (inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Călărași); reprezentanți ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași; studenți și profesori din cadrul facultății; elevii claselor a 12-a de la liceele din municipiul Călărași.Programul evenimentului a cuprins prezentarea proiectelor (organizate pe standuri) de către studenții Facultății, discursurile oficialilor și prezentarea ofertei educaționale. Profesorul universitar doctor Daniela Crețu a subliniat că de la an la an, studenții Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Călărași au venit cu idei noi, știu deja ce au de făcut și, cu siguranță, vor pune umărul la dezvoltarea comunității. Organizați pe echipe, studenții și-au prezentat proiectele în diverse domenii, începând de la agricultură, industrie alimentară și turism, până la idei inovatoare în domeniul energiei verzi și alte proiecte cu impact comunitar. „Cu fiecare ediție am adus valoare adăugată. Studenții noștri sunt extrem de implicați și așteaptă de fiecare dată acest eveniment cu mare aplomb. Lucrează în echipă și cea mai mare bucurie este faptul că se împrietenesc, că fiecare își aduce aportul la realizarea practică a ideii de proiect pe care o propun. O altă mare bucurie este faptul că simțim, de la un an la altul, feedback-ul pozitiv al celor care ne vizitează expoziția. Ideile de proiect se pliază tocmai pe nevoile comunității.Indiferent de idee, întotdeauna încercăm să identificăm zona în care s-ar putea implementa un astfel de proiect, în municipiul Călărași sau o localitate din mediul rural. Fiecare proiect are o susținere financiară externă. În afară de faptul că studenții vin cu ideea respectivă, trec și la următorul pas, de a identifica o linie de finanțare externă, cu cheltuieli eligibile, astfel încât proiectul să devină fezabil. Din punctul meu de vedere, cred că este vorba despre interdisciplinaritate, marketing, management, energii regenerabile, consultanță, firmă simulată, dezvoltare rurală și tehnologii agricole. Deci, toate aceste discipline, pe care noi le parcurgem din planul de învățământ, au și această aplicabilitate practică. Cu siguranță fiecare dintre ideile prezentate de studenții noștri prin machete pot fi implementate. Reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri, prezenți astăzi, au rămas plăcut surprinși de proiectele prezentate și ar putea implementa unul sau două dintre ele”, a precizat prof. univ. dr. Daniela Crețu, specificând că nu a făcut o statistică a ideilor de proiecte propuse în edițiile anterioare, dar sigur o parte dintre acestea au fost implementate. Însă, dincolo de componenta strict academică, acest eveniment le stimulează studenților spiritul antreprenorial. „Până la urmă, una dintre așteptări este stimularea spiritului antreprenorial. Iar studenții noștri spun că ei chiar se îndrăgostesc efectiv de idee și că își doresc să o implementeze. De aceea cred că o parte dintre absolvenții noștri care și-au prezentat ideile, de-a lungul timpului, chiar le-au implementat. Ca mesaj, vreau să le transmit studenților noștri să fie la fel de implicați în toate evenimentele așa cum au făcut-o astăzi”, a mai adăugat directorul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Călărași.Decanul Marius Micu este bucuros că această acțiune evoluează de la an, la an. „Eu sunt mândru că mă aflu astăzi aici, ca de fiecare dată, în cadrul extensiei Călărași. Pentru că vedem că acest eveniment – și nu numai – evoluează de la an la an. Proiectele expuse de voi sunt extraordinare, ceea ce înseamnă că dumneavoastră sunteți extraordinari și evoluați. Dar este nevoie să trecem de la teorie la practică. În viitor, cu ajutorul nostru și al autorităților, trebuie să încercăm să transpunem toate aceste proiecte în practică. Vreau să mulțumesc tuturor instituțiilor care se află astăzi alături de noi, pentru că datorită lor ne desfășurăm activitatea de aproape 27 de ani în județul Călărași. Ceea ce înseamnă că aducem ocomponentă esențială în dezvoltarea județului. O componentă academică care, până la urmă, generează valoare adăugată, prin specialiștii ce vor ocupa pozițiile disponibile, atât în mediul privat, cât și în cel instituțional. Nu în ultimul rând vreau să mulțumesc doamnei director Daniela Crețu și întregii echipe de la extensia Călărași, pentru munca depusă și rezultatele obținute. Mulțumesc și succes în continuare”, a transmis decanul, care s-a referit și la proiectele prezentate de studenți. Acestea acoperă nevoile reale ale comunității, includ idei de business în mediul urban și rural, inițiative antreprenoriale, proiecte de dezvoltare comunitară și infrastructură, precum și soluții inovatoare cu valoare adăugată. Iar autoritățile locale din județul Călărași sprijină aceste inițiative și se pot inspira din ele pentru dezvoltarea locală. Scopul este crearea unui mediu în care studenții să propună și să dezvolte idei inovatoare, trecând de la teorie la aplicații practice. Deși proiectele sunt momentan la nivel de concepte și machete, ele pot fi dezvoltate ulterior în parteneriat cu instituții și ONG-uri și pot deveni proiecte reale.Facultatea „mamă” de la București consideră extensia din Călărași un succes, lucru demonstrat de continuitatea și evoluția evenimentului ajuns la a 17-a ediție. Pe viitor, se dorește transformarea inițiativei într-un hub de creație și identificarea finanțării necesare, astfel încât proiectele studenților să devină funcționale pentru comunitate.

„Sunteți viitorul țării, sunteți tineri energici, tineri cu idei”

Autoritățile prezente și-au exprimat și ele impresiile referitoare la eveniment, încurajându-i pe studenți și urându-le succes în parcursul pe care îl au de străbătut pe viitor. Prefectul Laurențiu State a spus că participarea la astfel de evenimente reafirmă sprijinul instituțiilor publice pentru educație, inițiativă și implicarea tinerilor în dezvoltarea durabilă a județului Călărași. Acesta consideră că este oportună crearea unui mecanism interinstituțional prin care proiectele viabile ale studenților să fie aduse în atenția primăriilor din județ pentru o eventuală implementare. „Văd că sunt foarte multe proiecte. Felicitări pentru inițiativă și să dea Dumnezeu ca foarte multe dintre proiectele dumneavoastră să se poată implementa în mod real. Sunt sigur că se va întâmpla asta. În raport de identificarea făcută defiecare echipă în parte, dacă studenții vor veni cu o solicitare, noi vom lua legătura cu UAT-ul respectiv, cu primarul și Consiliul local de acolo, pentru a da curs acestor idei de proiecte care nu fac altceva decât să dezvolte comunitatea locală și să aducă plusvaloare. Văd că, de la an la an, extensia USAMV Călărași este foarte implicată. O felicit, în primul rând, pe doamna conferențiar doctor Daniela Crețu, care este foarte apropiată de studenți. De fiecare dată îi sprijină, dar îi și întreabă. Este foarte dedicată. Ideile de proiecte sunt analizate până la posibilitatea de implementare, chiar și până la identificarea unei axe de finanțare. În acest sens, consider că este binevenită această acțiune, ajunsă, astăzi, la cea de-a 17-a ediție. Felicitări și mult succes în continuare”, a declarat primul reprezentant al Guvernului în teritoriu la Călărași. „Felicitări pentru acțiune și la cât mai multe ediții. Lucrurile sunt clare: Sunteți viitorul țării, sunteți tineri energici, tineri cu idei. Beneficiați astăzi de multă tehnologie, beneficiați astăzi de abordarea proiectelor europene. Vă doresc succes și cât mai multe dintre proiectele și viziunea dumneavoastră să ajungă în economia reală. Consiliul Județean sprijină constant inițiativele care promovează dezvoltarea tinerilor și a județului. Și o va face în continuare”, a asigurat vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu.

„Administrația publică locală rămâne un partener deschis inițiativelor care susțin formarea tinerilor”

La rândul lui, primarul Marius Dulce și-a manifestat onoarea de a fi alături de studenții și cadrele didactice, care merită pe deplin felicitări. Căci studenții au demonstrat, de fiecare dată, că au idei, viziune și sunt pregătiți pentru viitor. „Este clar că avem nevoie de voi. Avem nevoie de ceea ce, la nivel micro, ați construit aici. Dar, trebuie să vă bateți ca aceste proiecte să fie fezabile pentru viitor, să fie transformate la nivel macro. Viziunea voastră contează pentru noi, contează pentru voi și pentru viitorul nostru comun. Este o viziune de viitor, chiar sunt proiecte pe care putem să le implementăm în comunitatea noastră și nu doar în municipiul Călărași, ci în tot județul. Eu felicit profesorii, studenții implicați, pe doamna director și pe toți cei care au pus umărul ca aceste proiecte să devină viabile, să fie cât maiexplicite. Și trebuie să căutați finanțare, pentru că sunt proiecte care merită să fie implementate în comunitatea noastră. Felicitări tuturor”, a urat primarul Marius Dulce, evidențiind că expoziția „Idei de proiecte comunitare” pune în valoare, într-un mod aplicat și inteligent, spiritul de antreprenoriat și management. Prin această simulare complexă, studenții călărășeni demonstrează capacitatea de a construi, gestiona și promova idei în domenii diverse, de la agricultură și industrie alimentară, până la servicii și inițiative cu valoare adăugată pentru comunitate. „Am întâlnit astăzi creativitate, idei inovatoare, inițiativă și respect pentru tradiție, îmbinate armonios cu viziunea modernă și dorința de a performa. Toate acestea arată că educația de calitate, susținută de cadre didactice dedicate, produce rezultate reale și vizibile. Îi felicit pe studenți pentru seriozitate, implicare și curajul de a-și prezenta ideile, precum și pe membrii conducerii facultății pentru sprijinul constant acordat educației aplicate și parteneriatului cu administrația locală. Eu pot să vă asigur că administrația publică locală rămâne un partener deschis inițiativelor care susțin formarea tinerilor, dezvoltarea mediului antreprenorial și consolidarea unei comunități puternice, bazate pe competență, muncă și responsabilitate”, a concluzionat alesul local, după eveniment.

„Facultatea noastră pune un mare accent pe munca în echipă a studenților”

După vizionarea expoziției, liceenii, aflați în ani terminali, au fost invitați în Amfiteatrul facultății unde prof. univ. dr. Daniela Crețu și decanul Marius Micu le-au vorbit despre avantajele de a fi student la Călărași. În prezentarea ofertei educaționale, prof. univ. dr. Daniela Crețu i-a informat pe elevi despre bursele pe care facultatea le acordă, de peste 1.000 de lei fiecare: bursa socială, bursa de studiu și bursa de merit. Important este că studenții pot să aibă și bursă de studiu și bursă socială, iar asta le permite să se descurce chiar și fără a munci suplimentar. Dar dacă doresc, facultatea îi sprijină și în acest sens. „Facultatea noastră pune un mare accent pe munca în echipă a studenților și tocmai de aceea organizăm evenimente de genul celui pe care l-ați văzut astăzi. În fiecare lună organizăm un astfel de eveniment. De exemplu, în luna aprilie avem Târgul produselor pascale, un eveniment foarte important pentru comunitatea călărășeană, extrem de apreciat în fiecare an, unde ne trec pragul fără exagerare cel puțin 800 de persoane. Toți beneficiază de o degustare gratuită a produselor tradiționale pascale. Îl vom organiza și în acest an. În luna mai organizăm Ziua Mondială a Interculturalității, Dialogului și Dezvoltării, unde anul trecut ne-a fost alături Liceul Știrbei. Anul acesta vom invita toate liceele din Călărași. În luna iunie organizăm Sesiunea de comunicări științifice a cadrelor didactice și a studenților din Călărași și, de asemenea, Ziua Iei. Deci uite că în fiecare lună organizăm evenimente prin care studenții noștri își pun în valoare abilitățile, creativitatea și ideile inovatoare. Sloganul facultății noastre este «Pregătim pentru a conduce! », la care noi am adăugat, pentru Călărași: «La tine acasă, oferă-ți această șansă! ». Aveți posibilitatea aici, la voi acasă, să aveți un parcurs profesional foarte frumos și să deveniți ingineri”, a punctat directorul Facultății de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Călărași. „Consider că prezența mediului academic la Călărași este foarte importantă, deoarece formăm specialiști care se pot angaja în business, servicii sau instituțiile publice ale județului și nu numai. Pentru cei care nu doresc sau nu pot merge la București, extensia reprezintă o opțiune serioasă de continuare a studiilor, oferind același nivel de pregătire ca facultatea mamă, prin implicarea atât a cadrelor didactice locale, cât și a celor din București, dar la costuri mult mai reduse, fără cheltuieli de chirie sau navetă. Studenții noștri beneficiază de burse ce pot fi cumulate. În același timp, au oportunitatea de a studia în străinătate prin programe și burse care acoperă costurile de deplasare, cazare și trai, pentru perioade de la câteva săptămâni până la un an. Peste 30 de studenți vor pleca anul viitor la universități din alte țări pentru astfel de experiențe, beneficiind inclusiv de burse suplimentare mai mari decât cele Erasmus. Cea mai bună alegere este să depuneți efortul esențial pentru a lua Bacalaureatul. Deci, focusul dumneavoastră este să luați Bacalaureatul, iar al doilea să alegeți studii universitare și dacă reușiți veți avea viitor. Iar dacă ne veți alege pe noi, va fi un viitor și mai bun”, a îndemnat și Marius Micu, decanul Facultății de Management.Una peste alta, acțiunea a avut succesul scontat de către prof. univ. dr. Daniela Crețu și aceasta este foarte mulțumită. Căci, doar prin astfel de acțiuni reușite, facultatea devine din ce în ce mai credibilă și atractivă. Nu doar în ochii autorităților, ci și ai tinerilor care doresc să urmeze cursurile în această unitate de învățământ.

Cristina ANDREI

Sursa: https://ziarulimpact.ro/studentii-din-calarasi-demonstreaza-ca-pot-construi-viitorul-comunitatii/

Ultimă oră

Același autor