1.9 C
Calarasi
16 martie, 2026

USR Călărași propune interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu

Inițiativa vine în contextul adoptăriiOUG 7/2026 , act normativ care oferă autorităților locale dreptul de a decide dacă astfel de activități mai pot funcționa sau nu în orașele lor. Profitând de această posibilitate legală, consilierii municipali USRAmelia Giurcan șiCostin Mirescu au depus imediat proiectul de hotărâre.

Potrivit inițiatorilor, problema jocurilor de noroc nu este una neutră pentru comunitate. În municipiul Călărași, multe dintre aceste săli sunt amplasate la parterul blocurilor, în cartiere dens populate, în apropierea școlilor sau a magazinelor frecventate zilnic de locuitori.

„Familii întregi resimt efectele acestor activități – financiar, emoțional și social. În același timp, copiii cresc văzând această realitate ca pe ceva normal”, susțin inițiatorii proiectului.

Reprezentanții USR atrag atenția și asupra concentrării industriei jocurilor de noroc la nivel local în mâinile unui număr redus de operatori, în condițiile în care interesele financiare din spatele acestui sector sunt considerabile.

În prezent, decizia finală aparține Consiliului Local Călărași. Consilierii USR le solicită colegilor din legislativul local să susțină proiectul.

„Este o decizie simplă: de partea familiilor din Călărași sau de partea industriei de jocuri de noroc? Votul lor va răspunde”, transmit inițiatorii.

Sursa: https://calarasisud.ro/usr-calarasi-propune-interzicerea-salilor-de-jocuri-de-noroc-in-municipiu/

Ultimă oră

Același autor