11.8 C
Călăraşi
3 martie, 2024

Zeci de copaci căzuţi din cauza vijeliei, mai multe maşini distruse. Buzău şi Vrancea, sub alertă

Zeci de copaci au căzut în ultimele 24 de ore în localităţi afectate de vijelii şi ninsori, iar mai multe maşini au fost distruse. În Buzău şi Vrancea au fost chemaţi de acasă pompieri, iar alţii, din judeţe vecine sunt în alertă în caz că trebuie să meargă în sprijin.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), în ultimele 24 de ore, peste 3.000 de pompieri au intervenit pentru limitarea şi înlăturarea efectelor generate de fenomenele prognozate pentru această perioadă.

Misiunile s-au desfăşurat atât în cursul zilei de vineri, cât şi pe timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, în 25 localităţi din 12 judeţe (Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Ilfov, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vrancea) şi mun. Bucureşti.

Pompierii au acţionat pentru deblocarea mai multor autovehicule rămase în zăpadă, pentru evacuarea apei dintr-un subsol şi o curte, precum şi pentru degajarea patru elemente de construcţie de la patru imobile, 68 copaci şi patru stâlpi de electricitate, fiind avariate 42 de autoturisme.

Au fost discuţii între premierul României, Nicolae Ciucă, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, în vederea optimizării misiunilor de răspuns, la nivel naţional au fost întreprinse mai multe măsuri, între care menţinerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp; instituirea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase şi activarea Centrelor Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei prin activarea Grupelor Operative la nivelul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din 6 judeţe (Argeş, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Prahova şi Vrancea).

În judeţele Buzău şi Vrancea, unde au fost înregistrate efecte considerabile a fost ridicată capacitatea operaţională, astfel că personalul de serviciu a fost suplimentat cu cel aflat în turele libere. Totodată, în sprijinul echipajelor operative din aceste două judeţe au fost dislocate forţe şi mijloace din judeţele Galaţi, Brăila, Bacău, Prahova şi USISU.

Totodată, pentru acoperirea în cele mai bune condiţii a solicitărilor venite din partea autorităţilor şi a cetăţenilor din Buzău şi Vrancea, alte 6 judeţe (Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Vaslui, Covasna şi Bacău) au fost prealertate, astfel încât la nevoie, echipaje de salvatori, cu tehnică aflată în dotare să se deplaseze în sprijinul acestora.

De asemenea, pentru gestionarea situaţiilor înregistrate în judeţul Buzău, au fost mobilizate forţe din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Totodată, la nivelul zonelor afectate, în sprijinul echipajelor de salvatori intervin forţe ale Poliţiei Române şi Jandarmeriei Române, precum şi personal specializat din cadrul Administraţiei Drumurilor.

Pentru analizarea situaţiei şi dispunerea măsurilor necesare pentru comunităţile buzoiene, la nivelul judeţului, sâmbătă dimineaţă a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/meteo/zeci-de-copaci-cazuti-din-cauza-vijeliei-mai-multe-masini-distruse-buzau-si-vrancea-sub-alerta-21548046

Ultimă oră

Același autor