Deputatul AUR de Călărași, Dragoș Coman, a criticat listarea companiilor de stat pe bursă, pe care o consideră o măsură riscantă pentru economia României și pentru controlul asupra unor sectoare strategice.
Într-o declarație politică susținută în Parlament, acesta a susținut că procesul este prezentat drept o soluție modernă și eficientă, dar poate deveni o eroare strategică majoră, în special în contextul economic și geopolitic actual.
„Listarea pe bursă a companiilor de stat este prezentată astăzi drept o soluție modernă, eficientă și inevitabilă. În realitate, riscă să devină una dintre cele mai costisitoare erori strategice ale României”, a declarat deputatul AUR, Dragoș Coman.
Acesta a subliniat că problema nu este principiul pieței de capital sau nevoia de transparență, ci condițiile în care sunt listate companiile și beneficiarii reali ai acestui proces. Potrivit deputatului, vânzarea participațiilor în companii profitabile, într-un context volatil și sub presiune bugetară, poate echivala cu o „lichidare de active”.
„Statul Român riscă să piardă de două ori. Prima dată, prin subevaluare: când vinde ieftin ceea ce produce profit constant. A doua oară, pe termen lung: când dividendele și controlul strategic se mută în afara interesului public” , a precizat Dragoș Coman.
În opinia sa, mecanismele pieței nu pot înlocui responsabilitatea statului, mai ales în domenii precum energia, transportul sau infrastructura, unde deciziile au implicații directe asupra securității naționale.
„În sectoare precum energia, transportul sau infrastructura, pierderea controlului, chiar și parțial, nu este doar o decizie economică, ci una de securitate națională” , a subliniat parlamentarul AUR.
Deputatul a mai afirmat că listarea nu garantează performanță și că problemele de guvernanță nu pot fi rezolvate prin vânzare, ci prin reforme interne și profesionalizare managerială.
„Guvernanța slabă nu se rezolvă prin vânzare, ci prin reformă internă, profesionalizare și responsabilitate managerială. Altfel, doar mutăm problema, fără să o rezolvăm” , a declarat Dragoș Coman, deputat AUR.
În final, acesta a atras atenția asupra riscului ca utilizarea companiilor strategice pentru echilibrarea bugetară pe termen scurt să conducă la pierderea controlului asupra unor active importante ale statului.