19.2 C
Călăraşi
29 aprilie, 2024

Noi date despre averea uriaşă a lui Iulian Dumitrescu, construită din contractele cu statul român

Noi informaţii despre cum a reuşit să își câștige averea impresionantă fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Sursa foto: Facebook/ Iulian Dumitrescu

a fost unic asociat, începând cu anul 2005, în compania Euro Group DGE Transport SRL, o companie care, la fel ca majoritatea companiilor care au legături cu baronul, se ocupa cu lucrările de construcții.

Și, la fel ca alte companii ale apropiaților lui Iulian Dumitrescu, și această firmă a reușit să câștige milioane de euro din contractele cu statul român aproape 35 de milioane de euro, mai exact, din contracte cu primării încheiate între 2005 și 2012.

Cea mai mare parte din bani, 14 milioane de euro, a fost câștigată din contracte de construcții sau de reabilitări a drumurilor județene din Călărași.

Și, la fel cum ne-am obișnuit și în acest caz, vorbim despre primăriile conduse de Partidul Național Liberal. La acea vreme, la președinția Consiliului Județean Călărași era Răducu Filipescu, care a fost și el cercetat de DNA pentru abuz în serviciu și pentru conflict de interese.

Recomandare din top articole

Compania lui Dumitrescu a mai încheiat în acea perioadă contracte și cu primării din Prahova sau din Ilfov. Dumitrescu a fost unic asociat al firmei, începând cu anul 2005.

În anul 2008, firma și-a schimbat sediul din Călărași în Ilfov și și-a cesionat părțile sociale către Grigore Vasile Viorel. În 2013, compania își schimbă numele în Carson Construction SRL și asociat unic devine Grigore Vasile Viorel.

În următorii ani, acesta a renunțat și el la companie. Părțile sociale au fost cesionate către un cetățean albanez, care a devenit acum unicul asociat al firmei. Compania a continuat în tot acest timp să aibă contracte cu statul până când într-un final, a intrat în faliment, iar în acest moment, pe rolul Tribunalul lui București există un proces între companie și Unitatea Administrativ-Teritorială Orașul Băi.

Schema trădărilor împotriva fostului lider PNL, Iulian Dumitrescu. Cei doi oameni-cheie care l-au detronat pe „Împăratul” din Prahova

Iulian Dumitrescu, președintele Consiliului Județean Prahova, dar şi apropiații săi, fac obiectul unei ample operațiuni a procurorilor anticorupție, demarată în 2024.

Iulian Dumitrescu a demisionat din toate funcțiile pe care le avea în PNL, după ce a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Şeful Consiliului Județean Prahova este bănuit că ar fi cerut mită 47 de milioane 500 de mii de lei, sumă din care ar fi primit puţin peste 16 milioane de lei.

„I se spunea Dumitrescu – Dumnezeu, în sensul în care nu se făcea absolut nicio mișcare de la comune și până în ultimul sat fără știrea domniei sale. Mai știu, de asemenea, că era un tip foarte discret în ceea ce privește aparițiile în public. Sigur, știu, de asemenea, că familia domniei sale avea niște afaceri. Deci n-a intrat așa cumva pârlit în politică ci a intrat ca un om bogat”, a dezvăluit Mirela Voicu, realizatoarea emisiunii „

” de la Antena 3 CNN

În acest context ies în evidență doi oameni cheie care ai fi pus in aplicare schema trădării „împăratului” Iulian Dumitrescu după cum urmează:

30 ianuarie 2023 – se detona dosarul Romarm – Gabriel Ţuţu – partener de afaceri cu Ştefan Daniel Pirpiliu (fost deputat PDL, fratele lui Ionel Pirpiliu.

Ionel Pirpiliu în înregistrează la Marriott pe cumnatul lui Iulian Dumitrescu.

Octombrie 2023 – Ionel Pirpiliu face denunț la DNA apoi devine colaborator autorizat cu identitate reală şi pune la dispoziție înregistrări şi documente.

În declaraţiile de la DNA, Pirpiliu ar fi spus că propunerea de cumpărare a firmei Bertoni, la preţul de 47.500.000 de lei i-ar fi fost înaintată de Iulian Dumitrescu, preşedintele CJ Prahova, propunere pe care el nu a putut să o refuze, date fiind, pe de o parte, funcţia şi rolul decident ale lui Iulian Dumitrescu pe linia procedurilor de achiziţie derulate de CJ Prahova, iar pe de altă parte intenţia lui Pirpiliu de a depune oferte în cadrul acestor proceduri, notează

Sursa: https://www.antena3.ro/actualitate/noi-date-avere-iulian-dumitrescu-prahova-retea-firme-700239.html

Ultimă oră

Același autor