9.2 C
Călăraşi
28 aprilie, 2024

ZF: Cine sunt cei mai mari depozitari de cereale din România? Ameropa Grains, Cerealcom Dolj şi Agro Chirnogi sunt lideri în Constanţa, Dolj şi Călăraşi şi deţin 4% din capacitatea totală

Fermier cu 1.000 de hectare: „Silozurile sunt necesare pentru fermieri, dar capacitatea de depozitare trebuie corelată cu producţia de cereale şi eficienţa, ca investiţia să fie rentabilă. Silozurile sunt un pas spre creşterea valorii unui business.“

Cine sunt cei mai mari depozitari de cereale din România? Marii traderi străini, libanezii de la grupul Maria, fraţii Micula şi Ioan Niculae, controlează marile silozuri din România

România, una dintre principalele forţe agricole din UE, a produs în anul 2023 circa 23 de milioane de tone de cereale şi oleaginoase şi circa jumătate din ele vor fi exportate şi vor reveni în ţară sub formă de mălai, pâine congelată sau carne de porc. În acest context, capacitatea de depozitare a cerealelor devine importantă, deoarece poate reprezenta primul pas către creşterea valorii unui afaceri. În preajma unui siloz pot apărea ulterior o moară şi o fabrică de pâine, astfel încât lanţul de producţie şi distribuţie a cerealelor să se integreze, iar valoarea adăugată a afacerii şi a economiei să crească.

„Silozurile sunt necesare pentru fermieri, dar capacitatea de depozitare trebuie corelată cu producţia de cereale şi eficienţa, ca investiţia să fie rentabilă. Eu am o capacitate de depozitare de 20.000 de tone, care se justifică la o fermă ca a mea“, spune Gheorghiţă Corbu, proprietarul Legam Agro, care lucrează peste 1.000 de hectare în Costanţa, pe care cultivă cereale.

El consideră că silozurile sunt un pas spre creşterea valorii unui business, dar subliniază că este atât de volatilă piaţa cerealelor acum, încât nu mai ştii ce să faci, dacă să investeşti în silozul propriu sau să depozitezi la terţi. „Fermierii mici, care au căutat spaţii de depozitare care prestează servicii, am înţeles au avut costuri foarte mari cu închirierea anul trecut“, a precizat el.

Astfel, din punctul său de vedere, silozurile sunt întotdeauna o soluţie de siguranţă pentru fermieri, „căci pot să depoziteze şi să vândă atunci când conjunctura sau piaţa o cer şi investiţiile pot fi făcite în silozuri de 1.000 de tone sau de 100.000 de tone; fiecare trebuie să-şi facă bine socoteala“.

Cine deţine marile spaţii de depozitare din România?

Ameropa Grains, deţinut de elveţieni, Cerealcom Dolj, al antreprenorului român Mihai Anghel, şi Agro Chirnogi, parte a grupului Maria, controlat de mai mulţi oameni de afaceri libanezi, au cele mai mari capacităţi de depozitare din judeţele în care-şi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii, respectiv Constanţa, Dolj şi Călăraşi, arată o analiză ZF pe baza datelor de la Ministerul Agriculturii.

Cele trei companii ce fac comerţ cu cereale şi chiar produc (Cerealcom Dolj şi Agro Chirnogi) deţin 4% din capacitatea totală de depozitare a cerealelor din România, de 29 de milioane de tone.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 13:54

astăzi, 13:13

ieri, 20:56

Sursa: https://www.mediafax.ro/economic/zf-cine-sunt-cei-mai-mari-depozitari-de-cereale-din-romania-ameropa-grains-cerealcom-dolj-si-agro-chirnogi-sunt-lideri-in-constanta-dolj-si-calarasi-si-detin-4-din-capacitatea-totala-22250253

Ultimă oră

Același autor