25.7 C
Călăraşi
6 mai, 2024

Andreea a fost găsită fără suflare în Gara Ciulnița. Moartea învăluită în MISTER a fiicei unui fost luptător DIAS

Sursa: Arhiva Gândul/ Foto cu caracter ilustrativ

Publicat: 07/09/2023, 19:27

Moarte suspectă a fiicei unui fost luptător DIAS. Tânăra era așteptată să vină acasă cu trenul din Mangalia, dar a fost găsită fără suflare în Gara Ciulnița, cu răni la cap.

Tânăra era studentă la Farmacie și lucra în Constanța, dar ieri seară se întorcea acasă cu trenul, pe ruta Mangalia-București.

Pentru că acest tren nu avea traseu prin Călărași, sora ei a mers să o aștepte la gara din Ciulnița.

Cele două fete au discutat la telefon cu puțin timp înainte ca trenul să ajungă în gară, dar ceea ce a urmat este cumplit.

Trenul a sosit în gară, însă tânăra Andreea era de negăsit, motiv pentru care a sunat apoi la Poliție.

La scurt timp, fata a fost găsită moartă pe peronul gării, cu răni la cap.

Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic, pentru că Andreea decedase.

Până în acest moment, moartea Andreei este învăluită în mister, fiind vorba despre mai multe necunoscute, scrie antena3.ro.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili exact circumstanțele care au condus la decesul tinerei de 25 de ani.

Sursa foto: Arhiva Gândul/ Foto cu caracter ilustrativ

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA.

A lucrat

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Educație –

07 Sep, 19:59

Știri –

07 Sep, 19:44

Știri externe –

07 Sep, 19:38

Ultima oră

Actualitate –

07 Sep, 19:01

Social –

07 Sep, 18:45

Justiție –

07 Sep, 18:36

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/andreea-a-fost-gasita-fara-suflare-in-gara-ciulnita-moartea-invaluita-in-mister-a-fiicei-unui-fost-luptator-dias-20050208

Ultimă oră

Același autor