22 C
Călăraşi
6 mai, 2024

VIDEO EXCLUSIV | Reguli încălcate în stații GPL și după tragedia de la Crevedia. „Butelia pe bancheta din spate. Dacă trece poliție, bag la rezervor”

Publicat: 31/08/2023, 10:00

După exploziile de la Crevedia, în care au murit doi oameni și alte zeci de persoane au fost rănite, autoritățile au început să controleze toate stațiile GPL din țară. Aceste verificări, fiind anunțate, i-au pus în gardă pe cei care lucrează în astfel de stații și mulți dintre ei își fac temele, știind că vor fi luați la puricat de inspectori și polițiști.

Încărcarea buteliilor de aragaz direct de la stațiile GPL, deși ilegală și periculoasă, este o practică la multe astfel de depozite.

Mulți oameni preferă să ducă butelia la încărcat într-o stație GPL, pentru că prețul este mai mic decât dacă ar cumpăra de la un distribuitor autorizat.

Riscurile sunt însă mari, pentru că se pot produce intoxicații cu gaze scurse din butelie și chiar explozii devastatoare.

Distribuitorii de GPL care acceptă astfel de practici riscă amenzi și chiar anularea autorizației de funcționare.

Fenomenul este însă greu de controlat, iar cei care cer sau acceptă încărcarea buteliilor de aragaz cu GPL, greu de prins.

Jurnaliștii Gândul au mers la mai multe unități care comercializează GPL, pentru a vedea dacă, după exploziile din Dâmbovița și anunțatele controale, angajații respectă regulile.

Când li s-a cerut să încărcată o butelie, nu doar că unii s-au oferit să facă plinul, dar aveau și o întreagă procedură pentru a se feri de autorități. Alții, mai temători, au refuzat politicos cererea, în plină zi, dau au spus că ar încărca butelia la adăpostul întunericului, după ce trec controalele.

La mai puțin de 40 de kilometri de București, o stație GPL de pe marginea drumului, chiar la intrarea în Fundulea, județul Călărași, părea, la prima vedere, nefuncțională. Stația avea însă acolo un angajat, care a acceptat nu doar să încarce butelia la lumina zilei, dar ne-a și învățat cum să o aducem, pentru a ne feri de un eventual control.

”Reporter: Bună ziua! Îmi puteți încărca și mie o butelie, vă rog?

Angajat stație GPL: Sunteți cu mașina?

Reporter: Da.

Angajat stație GPL: Să fie pe bancheta din spate, pe partea dreaptă.

Reporter: Ok. Vin acum.

Angajat stație GPL: Nu avem voie să încărcăm. Așa, dacă trece ceva, poliție, bag la rezervor. În portbagaj, se vede.

Reporter: Bine. Acum vin.

Angajat stație GPL: Băgați mașina cu spatele.”

La mai puțin de 20 de kilometri de Fundulea, în comuna ilfoveană Brănești am găsit o alt stație GPL, unde angajații nu par străini de încărcarea buteliilor. Dacă inițial ne-au refuzat politicos, la plecare au menționat că ar fi posibil, dacă am reveni seara, după ce trec controalele.

” Reporter: Bună ziua! Mi-ați putea încărca și mie o butelie?

Angajat stație GPL: Nu se poate. Din păcate, nu. Poate după ora 20:00, seara, cu mare grijă, cu prudență.

Reporter: Bine. Vin la 20:00.”

Stațiilor GPL dintre blocuri

Multe depozite GPL pentru alimentarea autovehiculelor sunt amplasate pe marginea drumului, aproape de ieșirea din localitate, dar nu puține sunt și situațiile în care astfel de stații sunt puse pe terenurile dintre blocuri, unde o explozie ar putea produce foarte multe victime.

Legea prevede că stațiile GPL trebuie să fie amplasate în condiții de siguranță, la o anumită distanță față de zonele populate, de blocuri, case, școli, spitale și supermarketuri, de stadioane sau săli polivalente.

Distanțele de siguranță între stația de distribuție GPL și construcțiile învecinate trebuie să fie:

40 de metri față de blocuri amplasate în cartiere de locuințe;

20 de metri față de locuințe unifamiliale (individuale) amplasate în construcții izolate;

40 de metri față de clădiri ale unităților de învățământ, de sănătate, de cultură sau comerciale;

60 de metri față de construcții şi amenajări sportive, de agrement.

La Crevedia, exploziile urmate de incendii de la stația GPL au afectat șapte case, dintre care trei au fost distruse în totalitate. Clădirea aflată lângă depozitul GPL din Crevedia, folosită de firma care deținea stația, s-a dezintegrat în urma exploziilor.

Controale la toate stațiile GPL, după exploziile de la Crevedia

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dispus luni, începerea unui

cu privire la îndeplinirea condițiilor de autorizare, funcționare și exploatare a tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL.

„Vreau să fiu foarte clar: toți vinovații direcți sau morali pentru această tragedie vor plăti, indiferent cine sunt și ce funcții ocupă. Legea trebuie aplicată la virgulă! Toate stațiile GPL din țară vor fi verificate, iar cele care nu sunt conforme, vor fi închise pe loc. Dacă este nevoie de modificări legislative, le vom face rapid, prin ordonanță de urgență”, a spus Marcel Ciolacu.

La controale participă reprezentanți ai tuturor instituțiilor care au atribuții legate de comercializarea carburanților, printre care Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratele Teritoriale de Muncă, Poliția, Agenția Națională de Mediu și ISCIR.

Tragedia de la Crevedia

Prima explozie de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, a avut loc sâmbătă, 26 august, și a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor.

Doi oameni din Crevedia au murit și alte 56 de persoane au fost rănite, dintre care 39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi. Dintre pacienții rămași internați, cu arsuri și traumatisme, 12 au fost transferați la clinici din străinătate.

Ancheta a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind

, care a instrumentat incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț, dar și cazul Elodia.

este instrumentat de Parchetul Curții Militare de Apel București și vizează modul de intervenția a pompierilor la depozitul GPL.

în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din Crevedia.

CITEȘTE ȘI:

Urmărește Gândul.ro pe

Ce se întâmplă doctore

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri –

01 Sep, 13:20

Actualitate –

01 Sep, 12:54

01 Sep, 12:49

Ultima oră

01 Sep, 12:30

01 Sep, 12:15

01 Sep, 12:00

Sursa: https://www.gandul.ro/actualitate/video-exclusiv-reguli-incalcate-in-statii-gpl-si-dupa-tragedia-de-la-crevedia-butelia-pe-bancheta-din-spate-daca-trece-politie-bag-la-rezervor-20044257

Ultimă oră

Același autor