17.1 C
Călăraşi
28 aprilie, 2024

Populism criminal: Fără echipament de protecție, șef din CJ Călărași „controlează neanunțat” secția de chirurgie

10:16, 12 mai 2023

Pe 30 iunie 2022, în cadrul conferinței de presă a PSD Călărași, Vasile Iliuță, șeful organizației politice anunța că managerul Spitalului Județean de Urgență Călărași, Bogdan Mihai, și-a dat demisia și că acesta a fost numit administrator public al județului.

Mihai e pensionar SRI de la vârsta de 39 de ani, cu o pensie de 7.000 de lei

Numit de Iliuță pe criterii necunoscute ca manager al Spitalului Județean Călărași, CV-ul acestuia nefiind disponibil, Mihai a organizat examene în luna mai 2022 pentru mai multe posturi pe perioadă nedeterminată, cu încălcarea termenelor prevăzute de legislație.

Prin adresa înregistrată la CJ Călărași sub numărul 8255/30.05.2022 l-am întrebat pe baronul Iliuță cum a fost respectat termenul de 5 zile lucrătoare prevăzut în articolul 4 al REGULAMENTULUI din 15 aprilie 2022 de organizare a examenelor și unde putem accesa CV-ului dlui manager al Spitalului Județean Călărași, Mihai Bogdan Cristian, care semnează anunțul de examen, curioși fiind ce performanțe a atins în carieră dl. manager de vreme ce și-a imaginat că bibliografia de examen poate fi studiată în două zile de orice candidat.

Iliuță nu a catadicsit să răspundă nici până în ziua de astăzi dar l-a avansat pe Mihai, o lună mai târziu, pe postul de administrator al județului.

Îmbătat de propria-i funcție, Mihai pune în pericol pacienții

Prins de mirajul puterii, Mihai anunță că a „început controalele directe pe secțiile din Spitalul Județean de Urgență Dr. Pompei Samarian Călărași. Controale neanunțate”.

Senin, Mihai pune zeci de fotografii și declară că a intrat în absolut toate saloanele secției de chirurgie, inclusiv la chirurgie pediatrică și a vorbit cu peste cei 50 de pacienți.

Cu hainele și pantofii de stradă, fără mască, fără botoșei și fără halat de protecție, politicianul s-a plimbat prin spital în condițiile în care și în ziua de azi, pacienții la internare sunt testați de COVID.

Degeaba transmit medicii pe toate căile că spitalele din România nu luptă doar cu infecțiile nosocomiale, ci și cu bolile transmisibile pe care le aduc cei care-și vizitează rudele bolnave și refuză să poarte echipamentele de protecție obligatorii. Un gest care poate părea neînsemnat poate fi fatal în cazul unui pacient a cărui imunitate e deja la pământ.

Și cu atât mai mult cu cât acest inconștient a fost mai mulți ani manager al spitalului, unde se vede că nu a învățat nimic.

Sursa: https://www.curentul.info/dezvaluiri/populism-fara-echipament-de-protectie-sef-din-cj-calarasi-controleaza-neanuntat-sectia-de-chirurgie/

Ultimă oră

Același autor